Ajunsese la concluzia vesteda de a se arunca peste pervaz, si nu era decat etajul al noualea. Un cat predestinat pentru cei cu echilibrul fragil. Si-a adus aminte ca lasase becul aprins, dar nu mai avea importanta. Nu era prima data cand spunea lunii sa stea cuminte si sa o astepte. Preludiul gestului o facea sa regrete: cate scrisori idioate trebuia sa lase. Pentru parinti, pentru rahatii aia de prieteni care nu mai pridideau sa-i ceara bani de tigari… Pana si pentru amanta aia proasta, betiva aia nenorocita pe care o prostise cu un whisky sleampat… Si totusi, scrisul ii facea placere. Si lacrimile celorlalti… Banii pe care ii vor da pe lumanari, pe flori si pe coparseu… Unii se vor lamenta. Doar pentru ca au saracit. Pentru ca au iesit in paguba la bilant… Doar pentru atat? Si placerea veninoasa ii umfla gatul de fericire, se gandea deja la vecinul de la cinci. Ii va fura chilotii din cadere si-i va spune sa nu se mai dea cu parfum in balcon. Dac-ar sti, zabalosul, cum miroase dupa aia…

Ultima numaratoare inversa… Mai efectuase vreo trei, ca proasta… Laba piciorului i se prinse intre elementii de la calorifer. Cine o fi fost bezmeticul ce l-a proiectat asa stramt? Pe ma-sa… In genunchi pe pervaz, hopa-sus, cu curaj… Noua etaje se duc repede…

Pe la spate, doua maini o prind pe dupa mijloc. Era amanta aia cocosata. Se trezise din betie, proasta… Ar fi trebuit sa-i taie venele in somn…