L-am visat. Si nu de putine ori. Si-a facut un obicei din a esua in golful somnului meu. Nu ma mai sperie, m-am obisnuit cu prezenta lui si cu pasii grei pe care acum ii cunosc, deslusit, metalici, fara ezitare. Sa vi-l prezint pe amicul meu. E intre doua varste. Cu toate ca nu a avut niciodata amabilitatea sa se prezinte pe de-a-ntregul, arata ca un cavaler tomnatic, cu gesturi elegante, ce par marunte unui necunoscator. Vorbeste putin si nu-si alege vorbele. Nici nu ar avea de ce, sunt putine lucruri de spus. Se explica prin semne si prin mici clatinari din cap. E un domn de moda veche, cu jiletca si joben. Atunci cand aduce vesti rele apare insotit de un baston de filfizon si de un monoclu cu rame de aur. Nu poarta ceas cu lantisor deoarece uraste sa fie previzibil. Are si de ce…
Noaptea trecuta a venit iarasi si m-a trezit din somn, tocmai ma pregateam sa fur o domnita balaie si sa mergem nici eu nu mai stiu pe unde. Dar amicului meu nu i-a pasat de pornirile mele romantice, avea mai multe de povestit si s-a hotarat ca eu eram cel care trebuia sa-l asculte. Era satul sa priveasca mamele inexpresive ce veneau in parcul lui, acolo unde-si impingeau absente carucioarele cu creaturi neplacut surprinse de venirea pe lume. Asa-si petrecea zilele amicul meu de bronz, printre baloane si vata de zahar, biciclete si catei nerusinati, mosi acri si amorezi plini de stangacie. Satul, m-a numit “duhovnic”. Si continua sa fie prost inspirat. Coboara din ce in ce mai des de la locul lui si vine la mine. Nu stiu de ce, nu am aptitudini de cufar cu secrete si nu inspir prea multa incredere. Cel mai tare il doare cand vin porumbeii si devine victima jocurilor lor confuze… Sunt pasari ce se prefac a fi nestiutoare. Iar gainatul lor nu e tocmai o aura ce-ti garanteaza eternitatea. Ma gandesc la faptul ca animalele au stiut mereu ce meritam si ce nu.
Foarte curand va pleca, nu are curajul sa mi-o spuna dar il simt, am ajuns sa-l cunosc foarte bine, sa stiu, dupa felul cum respira, daca il paste vreo viroza sau doar se alinta metalic… Nu cred ca te poti indragosti de un tip ce traieste pe un soclu, dar poti sa-l urasti cu emotie, mai ales atunci cand te scutura, apucandu-te de umar, in miez de noapte… Vanitatea unui om e destul de mare pentru a-l impinge spre gesturi aparent disperate? Si unde sa se duca atunci cand se va hotari sa plece? Clasicii nu mai au loc in parcuri. E vremea junilor abstracti. Nici lumea nu-si mai ridica privirile catre el, stirpea din care se trage nu mai intereseaza pe nimeni.
Nu mai poate face fata realitatii. Ne-au prins zorile de aceasta data, pe el plangand si pe mine cautand batiste. Am mai spus, nu am veleitati de ascultator. Dar pot da o mana de ajutor schimband comprese cand e nevoie.
Si nu sunt singurul care greseste, ma consolez cu acest gand. Imi va fi dor sa-i aud pasii metalici. Imi vor lipsi. Merg pe strazi si schimb ruta foarte rar. Nu-mi place sa mi se caute noduri si mi-e groaza ca voi ramane inconjurat de oameni. Sa vina porumbelul…
Up-date: Sincere condoleante Cristian, fii tare… Nici nu stii cati iti suntem alturi…
28/10/2009 la 10:30
Unii oameni de abia atunci cind pleaca sunt mai prezenti ca oricind …
28/10/2009 la 23:52
“Unii”, ca bine ai nimerit-o… Altcineva, mai grabit, i-ar fi bagat pe toti in acelasi cazan… Nici nu ma indoiesc de ceea ce ai zis, o simt pe pielea mea.
28/10/2009 la 09:15
offtopic: Se pare ca te-am procopsit cu un premiu: http://teorusu.romascani.ro/zece-bloggeri-mititei/ .
28/10/2009 la 23:50
Cine spunea ca moldovencele nu au criterii ? Cine e idiotul? Ca-l mananc. Mersi Teo, mersi mult. Dar eu sunt mai greu maleabil la acest capitol, sa-i zicem indaratnic… Intentia e de nepretuit, in orce caz…
27/10/2009 la 18:07
Ce vesti rele aduce ?
Mi-a placut “carucioarele cu creaturi neplacut surprinse de venirea pe lume”.
28/10/2009 la 23:47
Tot cu creaturi ma ocup si in continuare. Si cu educatoarea sexy….
27/10/2009 la 07:29
Mulţumesc, Paul. Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine în aceste zile. A fost tare greu. Viaţa merge mai departe, nu putem decât să continuăm alergarea…
28/10/2009 la 23:45
Mergem mai departe, Cristian, nu avem de ales… Ne mai “vedem”, ai grija de cei dragi !
26/10/2009 la 09:18
E trist si ciudat, sa inchizi pleoapele ca sa te trezesti. Iar cand virozele sacaitoare te poarta prin timp, la brat cu amici insistenti, zeflemitori in neclintirea lor de bronz, pana si porumbeii devin albatrosi ce se impiedica in aripile lor (apropo de Baudelaire). Iar clasicii sunt desueti, oh, da, doar ca rahatul pe care trebuie sa-l inghita s-a mai schimbat intre timp – izbavitoare ignoranta.
28/10/2009 la 23:43
Teo, caderea in desuetudine nu e, din pacate, doar o moda care va trece precum chilotii marca “Bote”. Cea mai grava problema a oamenilor este uitarea, cu tot ceea ce implica acest lucru. Deschiderea la nou? Buuun, perfect. Dar cat si pana unde? Cine ne izbaveste de-atata ignoranta?
29/10/2009 la 13:13
Tot noi…
26/10/2009 la 08:47
eu atat iti las…
Ganduri bune!
28/10/2009 la 23:38
Mos Benton, dac-ai sti ca vremuri imi readuce in minte… Nici nu stii ce rascolesti !
30/10/2009 la 15:36
25/10/2009 la 23:19
am vazut cum sunt virozele, ma intreb cum sunt nervozele
stai sa exersez :p
28/10/2009 la 23:37
Antoine, fii prevazatoare si ia masuri de precautie… Batistele folosite trebuiesc aruncate la gunoi, asa zic nenii pe la televizor.
25/10/2009 la 21:14
mi-ai amintit de o poveste citita intr-o carte a lui Osho… cu niste statui razbunatoare…
)
care, prinzand viata pentru o vreme, primul lucru pe care l-au facut au fost sa prinda porumbeii din jur si sa se usureze pe ei…
28/10/2009 la 23:35
O imagine pe care nu as rata-o pentru nimic in lume. Pacat ca Osho e prea eclectic pentru mine, sau eu sunt prea neintelegator…
25/10/2009 la 21:12
Paul Gabor,
originala povestea-eseu, atragator stilul scriiturii tale.
28/10/2009 la 23:33
Stimata doamna, imi pare rau ca nu v-am putut raspunde mai repede, dar timpul imi este deocamdata un inamic ce nu se va transforma prea curand intr-un prieten. Va multumesc pentru vizita neasteptata si pentru momentele pe care mi le-ati acordat. Am descoperit blogul dvs. de cateva saptamani, intru si iau arhiva la rasfoit dar nu am avut curajul sa comentez pana acum nimic, doar citesc cele scrise si imi aduc aminte de vremurile din tara, cand descoperisem poezia Norei Damian. Redescoperita acum, o placere…
25/10/2009 la 21:04
Alte clipe minunate pe care mi le-ai daruit….multumesc mult si frumos.
Eu am prostul obicei sa ii asez pe soclu pe oamenii de care ma indragostesc. Dar pe un domn de moda veche, care merge cu pasi de alamuri, care te anunta de la distanta ca are vesti rele si nu ti le toarma in fata, care uraste previzibilitatea timpului de trecere intr-un singur sens, l-as putea iubi cu emotie. Si bine ca se da el jos de pe soclu ca eu nu ma catar in taramul porumbeilor care fac ce stiu ei sa faca (si nu sunt purtatori de pace si nici de amor…poate doar de viroze).
Si daca nu mai e vremea sa ridicam privirile, bine am face sa le coboram in noi. Ce de ascunzisuri si clarobscururi ne asteapta!
Iar daca ramai pe insula ta, inconjurat de o mare majoritate de oameni altfel decat umani, nu e chiar atat de rau. Numai sa nu creasca papura pe insula si nici sa nu-l astepti pe Alexandru cel Mare!
Muzica e pentru sufletul meu…blues cu probleme. Si mi-a placut si Carolina …
asi que …trátame bien con tu luz, con tus sonidos y letras de maravilla .
28/10/2009 la 23:27
Tratamentul meu face bine la multe afectiuni, observ ca are trecere. Am sa incerc sa nu ma dezmint, cel putin voi pune aici cam tot ce cred ca e mai bun. Pentru trecatori, pentru cei care vin, intind mana si pleaca mai departe, grabiti… Carolina e speciala, ascult-o de mai multe ori… E o copila speciala…
25/10/2009 la 16:59
Nu stiu de unde le scoti, dar ai niste povesti una mai frumoasa ca alta. Si nu o lua ca pe un compliment, am inteles ca nu-ti plac, ci ca pe o constatare oarecare…
28/10/2009 la 23:23
Sper ca pentru sfarsitul saptamanii sa mai sap un pic pe fundul putului. Sa vedem ce mai putem scoate. Multumesc…
25/10/2009 la 16:44
“Clasicii nu mai au loc in parcuri. E vremea junilor abstracti. Nici lumea nu-si mai ridica privirile catre el, stirpea din care se trage nu mai intereseaza pe nimeni. “..
Minunat !!!sa fie tocmai el” cel nelamurit pe vecie”? scrutand marea si departarile?
28/10/2009 la 23:21
Ma tot intreb si eu, am lasat si pe altii sa-si dea cu parerea… Pana acum nimic. Mai insist.
25/10/2009 la 13:20
Cateodata ar trebuii sa schimbi ruta,poate gasesti vreo scurtatura.Sau poate doar de infunzi si mai rau..
28/10/2009 la 23:20
Sa fiu al naibii daca stiu de unde a venit moda asta cu pusul unui “i” acolo unde nu trebuie. La scoala chiar nu se mai face nimic bun?
29/10/2009 la 21:59
Domn profesor scuzati-ma dar astazi mi-a fost rau!
Bine Alin.
cam asa sta treaba in loc de bataia de rigoare si 2-ul cu fundita,ce vrei sa fac?
30/10/2009 la 23:47
Remedii exista cu duiumul…
25/10/2009 la 13:11
daca nu vrei sa oripilezi asistenta sant valuri pe categorii si nuante…apoi rolul meu de plapuma..nu stiu experimentam si apoi mai vedem…am casti bre…sa aud si fund-alul
28/10/2009 la 23:18
Nu stiu cum te desfasori ca plapuma, dar vai de regizorul ala, vai de el, daca nu te pune in valoare…
25/10/2009 la 10:09
PS: mi-era dor de un blues. Mulţumesc:)
25/10/2009 la 11:30
Pun si sare, si piper…. Condimentam tot, ca sa iasa bine…. Mersi si eu, Marius… Numai bine la Brasov.
25/10/2009 la 10:08
Nu ştiu dacă animalele ştiu ce merităm şi ce nu, dar cert este că aura din găinaţ de porumbel nu e tocmai binevenită în eternitatea gândurilor noastre. Toate cele bune:)
28/10/2009 la 23:17
Crede-ma, Marius, stiu mult mai bine decat noi, am sa povestesc vreodata si despre asta…
25/10/2009 la 09:57
…azi esti un dragalas.
N-am inspiratie acum, dar o sa revin sa barfim despre text
25/10/2009 la 11:29
Folosesc cosmetice de gama inalta, Gabi… Iar tu nu ai nevoie de inspiratie. Putem barfi in liniste, chiar ma simt mai bine cand esti pe un nivel mai coborat. Vreau sa pun si eu un maimutoi din asta care rade, dar nu stiu cum se face…
25/10/2009 la 12:41
Cosmetice de gama inalta ? Nu ma indoiesc.
Eu n-am nevoie de inspiratie ? Ba am, ca de aer. Cand sunt pe un nivel mai coborat sunt mai vulnerabila, stiu . Si mie imi plac oamenii pe care iti imaginezi ca i-ai putea atinge cu degetele. Ca tot vorbeai de socluri si statui.
Sa-i dam drumul:
- voiai sa furi o domnita balaie si s-o duci…cumva pe malul Senei sa-i reciti din Les Fleurs du Mal ?
Arta trebuie sa creeze frumusete. Asta e clar.
“Un Înger ca un vultur din ceruri se avântă,
Pe păcătos îl prinde cu mâinile de păr
Şi-l scutură spunându-i:”Să crezi în legea sfântă!
Sunt Îngeru-ţi de pază!Minune şi-adevăr!”
……….
Şi Îngerul certându-l din dragoste adâncă,
Pe-afurisit, cu pumnii, îl mângâie şi încă;
Dar pururi osânditul răspunde:”Nu!Nu vreau!”
Răzvrătitul/ Baudelaire
Maimutoii zambareti se fac asa: doua puncte ,, : ” urmate de o acolada inchisa ,, ) ” (fara spatiu intre semne) iar pentru maimutoii care fac cu ochiul: punct si virgula ” ; ” urmate de acolada inchisa ” ) ” , la fel fara spatiu intre semne.
25/10/2009 la 12:47
25/10/2009 la 12:50
Vezi? De Carolina era vorba, avem un derdelus privat unde mai mergem din cand in cand, sa probam articulatii…
25/10/2009 la 12:51
Nu-mi vine sa cred cate lucruri poate invata cineva, dintr-un punct si-o biata virgula. Multam, incurabilo…
25/10/2009 la 13:21
Vad ! Suna foarte bine !
Ce bine ne intelegem noi simpaticule atunci cand nu ne tragem de par
(asta cu limba scoasa se face asa: litera “P” precedata de doua puncte
” : ” fara spatiu intre ele, evident )
PS: ce, tu nu stiai ca planta numita popular “laba gastii” se foloseste la tratarea cearcanelor ?
28/10/2009 la 23:15
Nu prea mi-a mai ramas, Gabi… Par din ala de care zici tu, nu prea avem cum sa ducem la capat o activitate reciproca. Dar cu maimutoii m-am dumirit
25/10/2009 la 09:49
Cred ca prietenul tau se mandreste cu tine!
25/10/2009 la 11:27
Este de o indiferenta crunta. Un nesimtit feroce, desi incearca sa nu para… Ipocrit, ca multi altii…
25/10/2009 la 06:18
mi-e groaza ca o sa raman incojurat de oameni…azi esti in bucile goale…trei fire de aura de porumbei cica schimba norocul…ti-as ura o zi minunata draga paul da asta o se se intample cand o sa-ti extirpi inima si neuronii…asa ca te imbratisez …nu ca ar folosi la ceva
25/10/2009 la 11:26
Foloseste cateodata, cand plapumile nu mai ajung sa-si indeplineasca rolul. Cat despre dorsalul gol… Sa stii ca poza cu delfinul o am pe undeva prin arhive, vara, la plaja, imi iese foarte bine… Dar sa nu oripilam prea-luminata asistenta.
24/10/2009 la 23:44
Bine te-am regasit! La intrebarea despre om si vanitate: DA! La intrebarea : unde? ce mai conteaza?
Excelent eseu! Felicitari.
24/10/2009 la 23:53
Ma bucur pentru revenirea din vacanta, desi incerc sa-mi revin din nuantele de verde-invidie care ma incearca… Multumesc pentru exagerarile nemeritate!
24/10/2009 la 22:34
Voiam a scrie cum oamenii scriu, dar ochii mi-au ramas asupra numelui categoriei fara anestezie si mi-am simtit pumnul plin de graunte…
24/10/2009 la 22:49
Sa te feresti de aurele astea urat mirositoare…