Se reia stirea in principalele ziare nationale: “Numarul sinuciderilor e in plina crestere. Metroul si trenurile sunt alese de oameni disperati pentru a-si curma zilele. Pagubele aduse de intarzierile provocate sunt de ordinul a zeci de milioane de euro. Statul plateste si intra in deriva.”
Il privesc cu uimire pe domnul acela cu chelie care sta sprijinit de un stalp, pe peronul de la Piata Unirii. Abia am venit, dar sunt oameni care sustin ca sta acolo de mai bine de o ora. In ochi i se citesc gandurile negre. Poate ca va fi urmatoarea victima. Are un aer optimist in felul in care este imbracat, culorile imi spun asta cel putin: pulovarul albastru, de culoarea cerului de vara, iar geaca de un portocaliu intens. Nu. Nu cred ca poate sa se sinucida, cineva care se imbraca astfel nu se arunca pe sine, in fata metroului. Stiu ca sunt superficial dar imi place sa cred ca nu voi vedea un spectacol atat de macabru in direct. Macar sa anunte cineva televiziunile, sa nu fim martori doar noi, cei din statie. Incerc sa-i intru in minte si sa aflu ce gandeste, e un exercitiu pe care il practic cu persoanele pe care nu le cunosc si imi reuseste de cele mai multe ori. Ma uit fix in ochii lui. Are un mic defect la unul din ochi, dar asta nu ma impiedica sa ma prind in jocul mintii. Nu vrea sa-mi comunice nimic. Dar gandurile lui lucreaza. Dau roata, sunt un vartej… Poate sunt ultimile lui ganduri inaintea catastrofei:
”Iata-ma aici dupa atata vreme, sunt ca un soarece izgonit din casa. Nu mai vad rostul. Ma simt din ce in ce mai singur, atacat din toate partile. Cat de dificil e sa realizezi ca nu exista prieteni, doar conjuncturi. Nimic altceva, doar suieraturi la ureche, aer cald ce te imbatoseaza si te determina sa iei decizii tampite. Mi-am batut joc de cei din jur si nu pot sa-mi iert asta. Ce are trenul asta? De ce este singurul lucru care ma face sa fiu lucid? Iata-l cum vine din dreapta, mandru, cu luminile aprinse, gata sa ma spulbere si sa treaca peste mine fara remuscari. Ma gandesc ca daca voi fi intins pe sine, nu voi mai auzi girofare. Si nu va mai exista nici un soldat care sa-mi prezinte onorul. Oare asta sa fie sfarsitul, atat de nedemn? Dupa atatia ani in care am incercat sa fac numai bine tuturor, sa nu am nici o multumire? Din partea nimanui? Uite-i cum s-au strans in jurul meu, ca la miting, dornici sa-mi vada saltul. Ultimul salt mortal. Nu stiu cu care obraz sa ma lipesc de parbrizul locomotivei. Dar cred ca este indiferent, nu? Crede cineva ca mai conteaza?”
Pare neajutorat. Si, hotarat lucru, este un tip parasit de soarta. Pare unul dintre cei care au avut destine in maini dar nu a stiut sa si le apropie. Va muri probabil ca un caine, intins pe sub roti, si se va raci acolo pana vor veni cei ce se ocupa de salubrizarea galeriilor.
Un panou electronic arata calatorilor extrase din presa zilei: “Ultima decizie a Guvernului cu privire la sinuciderile repetate. Pagubele cauzate de catre sinucigasi vor fi platite de familiile celor in cauza. Statul nu mai poate continua ca pana acum.”
Ma uit in ochii individului si incerc sa disting daca si-a dat seama. Se indreapta de spate si cred ca vad si un zambet. Ascuns, fugar, in coltul buzelor. Dar un zambet. Mai citeste o data anuntul de pe panou si se misca. Vreau sa va spun ca printre noi a trecut un fior. Tocmai se apropia o garnitura de peron si am crezut ca omul se hotarase. Dar nu, a intors spatele si s-a indreptat spre iesire…
Eu m-am hotarat. Am sa raman aici, pe peron, inca o saptamana si cateva zile. Am sa-l astept. Poate revine. Nu-mi plac spectacolele de genul asta. Dar actorul face toti banii…
30/11/2009 la 22:29
Imi aduce aminte de reclama aia la Mastercard.
30/11/2009 la 23:12
Nu am fost niciodata un consumator de publicitate, nu m-a platit nimeni pentru asta…
30/11/2009 la 21:05
servus…
dar daca nu vreau sa cobor?…
toate cele bune!
30/11/2009 la 23:11
Flavius, depinde, mai ai si varianta raului de mare….
30/11/2009 la 19:04
Nu mai vreau sa cobor, vreau sa urc, singurul nivel la care m-as coborî ar fi cel al marii, dar sa fie apa acolo. Si personajul sper sa nu mai iasa la suprafata vreodata, chiar i-ar prinde bine sa intre nitel la apa. Între el si Patratel…prefer Zapatero.
30/11/2009 la 23:09
Nu e nimeni anafura 100%, nici macar ZP, dar cu asta al nostru, cat o mai fi, mi-e asa o sila…
30/11/2009 la 17:44
Se poate ca tocmai vestea ca cei din urma sa vor deconta plecarea-i prea in pripa, sa-l fi oprit. Pentru o vreme. Sau poate frica a triumfat…
30/11/2009 la 23:08
Nu-si poate lasa familia sa moara de foame, idiotul…
30/11/2009 la 10:27
pana acum ceva vreme,sinuciderile erau alocate acelor oameni EMO,era ceva special,deosebit.Acum,o sinucidere,este precum o banala gripa,nu mai are nimic spectaculos si misterios in ea. Nu mai are farmec,pentru ca prea multi au inceput sa o imbratiseze. Saracia,lasitatea,frica…indiferent de motive…multi o prefera in defavoarea luptei.Sunt lasi sau realizeaza ca a lupta e in van?
30/11/2009 la 13:02
Iata ca le faci un deserviciu bietilor EMO, si-asa ne prefacem ca-i intelegem… Le acorzi pana si monopolul sinuciderilor… Eu iau a doua jumatate a intrebarii tale drept un raspuns…
30/11/2009 la 02:59
spectacolul se va relua, poate cu altă scenografie, usor schimbata, cu alta costumatie sau poate aceeasi, cit despre actor sau actori,
asteapta-l pe cel cu chitara… acela merita, intr-adevar!
30/11/2009 la 12:56
Acela nu vine Ana, e prea sofisticat pentru un simplu peron…
29/11/2009 la 18:13
Eu am impresia că oricum omul nu era un sinucigaş autentic. S-au dacă era atunci s-a răzgândit în cinci minute. Or, pesemne că s-a gândit că metroul se va opri brusc exact în momentul când se va arunca, din motive de grevă japoneză, şi nu ar fi ieşi tocmai o sinucidere reuşită. Eventual un cap spart sau ceva dosare şi procese verbale. Că deh, birocraţia e în floare. Mi se pare cunoscut actorul, dar cred că e doar o pură întâmplare. Toate cele bune
30/11/2009 la 12:52
Nu e autentic, doar mimeaza. Milogul de el, isi inchipuie ca va beneficia de mila cuiva. E o figura comuna…
La Multi Ani, Marius, mai tarziu… Dar pe blogul tau se pare ca nu pot lasa nici un comentariu…
29/11/2009 la 17:30
Imi pare rau dar trebuie sa recunosc ca la fel cu tipul respectiv nici mie nu mi-ar pasa de fericirea celor pe care ii las in urma… dar asta este o alta situatie…
Eu recunosc doar ca sunt la fel de egoista ca multi altii dar egoismul tipului ma depaseste!
Nu se sinucide …
Tipul acela de care zici ca va muri candva ca un caine s-ar putea sa ne ingroape pe toti, sau sa urce pe scarile metroului zilnic la suprafata, “bine-mersi” inca 5 ani de acum incolo, sau sa plece tot urcand scarile cu jacheta lui cea portocalie eventual intoarsa pe dos (Ce culoare zici ca avea pe dos? Te-ai uitat?)
30/11/2009 la 12:48
Nu m-am uitat la culoarea captuselii, nenorocitii astia sunt, de obicei, rosii pana si-n cerul gurii…
29/11/2009 la 14:41
nu a avut curajul necesar…sau poate inca mai iubea si mai avea o mica speranta…oricine a ajuns la ultimul stadiu de disperare stie ce are de facut…putin se razgandesc
30/11/2009 la 12:46
Al meu, disperatul de astazi, nu cred ca mai stie sa iubeasca. Nu-l vad capabil…
29/11/2009 la 13:45
Mi s-a făcut dor de Cătălin, prietenul nostru din copilărie … Doar că el a plecat zburând de pe un bloc, probabil nu avea bani de cartelă de metrou. Toți cei 6 prieteni ai lui aveam câte ceva de făcut în seara aia, n-am putut să ieșim cu el la o bere și o poveste … Dar știi că s-a întâmplat ceva fabulos chiar zilele alea, când el pleca de bună-voie? Prietena noastră Ioana, care de copilă știa că nu va putea avea niciodată copii, a rămas însărcinată. Și are acum un bebe super. O fi întâmplare? Ne-om lega noi aiurea de așa coincidență?
29/11/2009 la 14:19
Mi-e greu sa cred in coincidente, Lia. Iar in destin mi s-a facut scarba de multa vreme sa mai pun vreo baza… Povestea e trista si tulburatoare, dar finalul induce o stare reconfortanta. Iar Ioana, fericita sa fie daca si l-a dorit, iar bucuria ei sa o impartiti cu totii, nu pare sa fie nimic mai implinitor pe lume decat sosirea unui “gandac” dorit, pe care sa-l poti creste fara griji si fara sa ai nici o clipa senzatia ca si de el isi va bate joc viata asta nenorocita. In rest, ciclul continua, monoton si relativ, continua sa imparta si bune si rele… Multam, boieroaico…
29/11/2009 la 13:27
Sunt absolut convins ca dragul nostru presedinte nu ar avea curajul necesar sa se arunce in fata trenului. Caci despre el e vorba, nu-i asa? Geaca, pulovarul, ochii, girofarul… Paule, scrii codificat?
29/11/2009 la 14:14
Nu scriu codificat, doar ca ma joc din cand in cand… E pura intamplare, mestere. Pura intamplare. Nu-ti face griji…
29/11/2009 la 12:40
Foarte tare post-ul , aveti raspunsul meu aici
29/11/2009 la 05:01
Domnule Gabor …nume predestinat cred … sa nu aiba liniste cat timp poporul e in deriva …
Va mu;ltumesc intai pentru adaugarea in blogroll , apoi vreau sa adaug … povestea este trista , este reala si iarasi trista ,,,, este exact ceea ce se intampla printre noi … Oameni slabiti de lupta pentru supravietuire , oameni care gasesc ca nu exista puct de sprijin pentru durere ce-o au in suflet … Deunazi un coleg de munca afla ca sotia s-a aruncat de la balcon …etajul 10 , dupa alte 3 tentative . Colegul are situatia nesigura in firma , ratele bat la usa .. e nasol . Asta-i alinarea sufletului , pentru asta ne inrobim bancilor ?
Mai citesc despre un caz intr-un sat uitat de soarta dar nu de banci … Ion sau Gheorghe … fruntas in sat , este sunat de banca sa-si plateasca ratele , si el trimite raspuns … (as vrea sa dau link dar nu mai stiu unde-am citit ) catre banca :
” nu am bani sa platesc deci nu ma mai sunati .. o sa vand vaca si viteii ce o sa-i fete prin ianuarie si o sa inchid creditul . Nevasta-mea care nu are carte l-a facut , cand a venit doamna Ruxandra de la banca si ne-a intrebat daca nu vrem bani , si ea care nu stie sa scrie , a ipotecat casa entru 5000 de euro . Nu am bani sa platesc deci nu mai sunati … o sa platesc in ianuarie tot , dupa ce o sa vand tot , nu ma lasatio pe drumuri ! ”
E trist , e trist ca se intampla ca pentru unii mai slabi de inger asta sa fie raspunsul … Nu vrem promisiuni electorale , vrem sa inceapa conducatorii sa aiba grija de “supusi”, si zic supusi in speranta in care , constientizam ca fiecare din noi avem un rol in acest puzzle , si nu ne ferim de raspundeerea sociala .
E gre … si nush cu cine votez
29/11/2009 la 14:12
Tiberiu, hai sa o luam sistematic, inginereste, pentru ca-mi place sa cred ca amandoi avem ochii mari si umezi. Sa incercam sa nu ne domnim, ca nu are rost. Chiar ca dispare tot farmecul, cat mai este, al blogarelii….
Povestea e trista, sigur ca da, in general scriu astfel, nu am alta optiune… Iar astazi am vrut sa-l imping chiar eu cu gatul pe sina, dar nu mi-a mers…
Iar despre blogroll-ul meu, nu sunt necesare multumirile tale chiar daca nu pot face altceva decat sa le accept. Eu pun in blogroll doar persoane care spun ceva si o fac intr-un anumit fel. Am trecut pe la tine, intamplator, acum vreo cateva saptamani si mi-a placut. Sincer, fara ocolisuri si pupaturi in fund, nu e cazul… Am o multime de bloguri in lista pe care le citesc, si sunt acolo fara ca proprietarii lor sa o stie. Asta nu inseamna nimic. Imi place, bine… O fac. Nu, la fel de bine…
Printre multe alte chestii, cea cu “lezoazo” m-a dat pe spate.
Bun venit si iti multumesc la randul meu pentru efortul de a-mi lasa cateva randuri. Si pentru blogroll, bineinteles…
28/11/2009 la 22:54
esti macabru Paul.
(
29/11/2009 la 13:53
Nu am nici o indoiala, Liviu… Si nici emotii…
28/11/2009 la 21:11
am vrut sa-ti comentez la blogul anterior sa te intreb daca ai vreun viciu. unul simplu.
ei?
29/11/2009 la 13:51
Blogul anterior? Care?
Daca am vreun viciu? Vreunul necunoscut? Din cate stiu eu, nu… Mai pot acumula insa…
28/11/2009 la 17:10
offtopic,
Astept mailul acela…
28/11/2009 la 17:07
Eu cred ca sinuciderea este gestul unui om care s-a saturat de situatia in care se gaseste si nu mai are rabdare sa astepte ca totul sa se schimbe. In cazul unei boli incurabile nici nu vad cum s-ar schimba decat daca ar muri “natural”…
De aceea siniciderea mi se pare fie un gest fie de imaturitate, fie unul de dereglare nervoasa (nerabdare) fie de situatie extrema (boala incurabila)…
29/11/2009 la 13:50
Uneori poti fi mandru ca o faci. Lasi o multime de oameni fericiti in urma ta. Dar nu e cazul de fata…
28/11/2009 la 15:59
Ai scris un postit extrem de interesant ca parte a gandirii sufletesti.Exercitiul de a intra in gandurile celui pe care nu-l cunosti este la fel de interesant dar si foarte obositor fiindca te incarci fara sa vrei cu o energie de imprumut care poate fi buna sau rea.
Te rog, nu-ti mai pierde privirile in statiile de metrou.
Te rog.
Aveam vreo 13 ani si ceva si cunosteam un domn – un mare domn, din clipa in care am deschis prima data ochii in lumea asta.Trei zile in sir a cautat sina pe care sa puna capul, intr-un final a si gasit-o iar eu n-am putut nici pana azi uita.
29/11/2009 la 13:47
Sunt atat de obisnnuit cu energiile altora, incat nu mai fac diferente. E rau, stiu, dar a ma dezbara de proastele obiceiuri costa extraordinar de mult. Privirile mele de astazi din statia de metrou sunt, din nefericire pentru mine, doar in plan ipotetic. Din pacate zic…
Mailul a plecat catre tine….
28/11/2009 la 00:44
La “mix – fructe de mare”, stropite cu lămâie, merge de minune berea rece, neapărat nemţească. Neavând fructe, mă mulţumesc cu berea. Neapărat – rece!
29/11/2009 la 13:45
Unii spun despre mine ca-s macabru. Nea Ioane, pe vremea asta ii dai cu bere?
30/11/2009 la 00:55
Nea Paul(e!), e de post. … ca şi fructele de mare. Să înţeleg că ai cetit oarece macabrietate în spusa mea?
30/11/2009 la 12:55
Ma gandeam ca ai dorit sa fii plastic, sa faci un mix de fructe de mare din saracul sinucigas… Mi se ridicase parul in cap.
27/11/2009 la 23:01
Off! Ce bine ar fi să fie aşa uşor, să te arunci în faţa trenului şi gata.
Eu aş prefera o moarte nu aşa violentă şi dacă s-ar putea să nu-mi deformeze moaca. Vreau să fiu galbenă şi frumosă între scânduri.
Dacă aş ştii că mi-ar fi mai bine, zău că aş face-o şi eu, dar mi-e teamă că dincolo nu mai e nimic. S-au întors câţivai să ne spună c-au văzut doar luminiţa de la capătul tunelului şi după de el: noapte.
În afară de viaţa asta, aşa de rahat cum e, nu cunosc şi nu cred că voi mai primi alta dacă mă arunc în urma trenului.
Şi eu sunt tristă uneori de-mi vine să m-arunc în butoiul cu melancolie.
Dar mai bine-mi iau câmpii şi mă duc unde-a dus mutu iapa.
29/11/2009 la 13:42
Te domina simtul estetic? Hahahaha, m-ai facut sa zambesc… Vezi, ma invart si eu printre tot felul de exemplare umane. Pe unele as incerca chiar eu sa le sufoc. Dar nu se poate, Liliana… E aproape imposibil… Bun venit…
27/11/2009 la 20:55
Doar cei puternici au curajul sa se sinucida.Cei slabi vor sa traiasca si traiesc doar pentru decor.. E un citat dintr-o melodie (rappa-condamnati la viata) . Nu stiu de ce dar versul asta mi-a venit in cap prima oara cand am citit articolul..A doua oara deja mi-am creat propriile pareri.Le voi scrie in urmatorul comentariu,acum am capul gol.
29/11/2009 la 13:39
Astept umplerea sa stii… Citatele nu prea ajuta, doar creaza o semi-stiinta…
30/11/2009 la 23:12
Unchiul meu a vrut sa se sinucida..ce dobitoc!!! L-a parasit iubita lui de 2 ori mai mica (la varsta) si a hotarat sa opreasca o locomotiva.Dar saracu’ n-a vazut ca era in gara si nu prea avea viteza..
Si parerea mea despre curajosii astia,tot inainte!Mai triem din ei,chiar daca unii nu o merita…
30/11/2009 la 23:13
Unchiul tau a crezut ca nu mai exista Desdemone pe lume…. Si-a revenit din cosmar?
30/11/2009 la 23:22
Nu stiu cum sa iti explic.E un mare prost in viata..
Are 25 de ani, nici un venit,bacul e pentru aia destepti cica.Saracu il tine bunica dar nu stiu cat mai rabda..Are si pretentii pe langa cele fundamentale( hrana , igiena).Nu zic ca ar trebuii lasat in strada , e si el om.Dar m-a amuzat rau faza.Tipa avea 16 ani ( Cu 2 mai mult ca mine) si el saracu’ a iubit-o rau in cele 5 luni de nebunii.Iti dai seama,eu sunt cu Cryss de 1 an si n-as face asa ceva ,toate sunt perechi de craci!!!
Si acu’ o tot incearca pe vechea destemona.Si sta doar la parter..
30/11/2009 la 23:26
Am o presimtire… Daca te aude Cristina, vorbind despre “perechile de craci”, cel de-al doilea an nu va mai continua multa vreme. Ai vrea sa ma insel, nu?
30/11/2009 la 23:29
Ih, ce-mi place sa te contrazic!Eu i-am spus ce-as face si ce n-as face pentru ea..Relatiile se bazeaza pe sinceritate.La mine sinceritatea e un defect deja,nu stiu cati se bucura de asemenea “har”.Mi-am luat o palma de rigoare dar i-a trecut rapid..
Apropo,sta deasupra unchiului cu probleme mintale si inclinatii de emolau..Nu ai vrea sa-l auzi pe taicaso comentant de muzica lui..
01/12/2009 la 01:10
Ai tras jarul pe placinta ta pana la urma. E bine, sper sa nu ai probleme cu conita…
27/11/2009 la 19:58
[...] tu, fata draga? Paul Gabor Eu mi-am dorit sa fiu pitic, unul dintre norocosii ce-i stau prin preajma Albei. Dar nu a fost sa [...]
29/11/2009 la 13:38
Mersi Calin pentru “pingback”, eu nu-mi fac publicitate… Dar asa mai afla lumea ca ma tin si eu de “belele” cu PA-uri pe blogul tau…
27/11/2009 la 17:50
m-ai intristat..tare…si punctul de vedere al celorlalti…tac…ca uite am murdarit casa ta virtuala si nu se cade….sa scriem un eseu…sau un concurs pe tema asta? tot te imbratisez cel mai neipocrit
29/11/2009 la 13:37
Mai… Nebunia ta ma binedispune de fiecare data. Chiar si atunci cand vii aici pregatita sa dai cu parul, dar nu este necesar. Fiecare le spune asa cum le gandeste, si de la acest punct putem pleca intotdeauna… Mai rau cu cei ce mananca rahatul doar ca sa se afle in treaba. Dar ziceam mai demult, sita e in plina miscare, si-si face treaba singura…
27/11/2009 la 16:53
Paul, multumesc de vizita in noua casa si de urari !
Despre sinucideri scriam si eu acum ceva timp. Unii n-au nevoie decat de un motiv stupid pentru a-si curma viata, altii au toate motivele din lume sa o faca. Nu stiu cine va decide daca au facut bine sau nu.
N-as vrea sa stiu ce e in mintea unui om inainte de a-si lua zilele, imi sunt gandurile mele de ajuns, desi eu nu ma gandesc sa mi-o fac cu mana mea. E urata lumea asta, da’ tot mai gasesc doua-trei motive sa mai zabovest un pic !
27/11/2009 la 16:58
Cu siguranta ca ai dreptate, astazi doar am stat sprijinit si eu… Si m-am uitat la un biet nebun ce sta in dubii, nu stie daca sa-si mai bata joc sau sa se duca dracului odata. Poate alege a doua varianta, desi eu inca il vad cu chef de tranta… Sa-ti fie de bine mutatul in noua ta casuta, asteptam invitatia la bairam… Doar se poarta si la Brno, nu???
30/11/2009 la 13:32
30/11/2009 la 23:07
Leo, mereu am probleme cu maimutoii astia, imi daduse Gabitzu niste lectii la un moment dat, dar le-am uitat….
27/11/2009 la 16:42
Mai nea Paul, eu nu-l vad pe asta aruncandu-se chiar asa, ca boul, in fata trenului. Nu are coaie. Stie doar sa dea pumni in gura.
27/11/2009 la 16:49
In general nu-mi plac anonimii. Dar “neatentia” ta ma pune pe ganduri, ai un ochi versat. Asemanarile sunt mai mereu intamplatoare… Poate si astazi.
27/11/2009 la 16:29
da, sinuciderile au ceva de epidemie… am cunoscut un tanar care a plecat intr-o perioada de mare mediatizare a unei sinucideri… probabil l-a inspirat, l-a scarbit, sau poate ca totul i s-a parut simplu…
da, mai ramai… poate revine… intre timp ii mai poti impiedica pe altii. unora o privire sincera, deschisa, umana le e de ajuns. macar pentu amanare.
27/11/2009 la 16:48
Cum era topicul respectiv? Boala lunga, moarte sigura? De ce s-o mai amane, lasa-l sa-si duca alegerea la capat. Uneori ne bagam nasul si in dorinta unora de a-si pune mutatia “dincolo”. Prea mult interventionism gratuit…
27/11/2009 la 23:36
daca e hotarat, o face. indiferent cat l-ai pazi. dar daca doar striga dupa atentie, da-i-o…
si poate intelege ca nu trebuie…
29/11/2009 la 13:43
Daca e sa ma refer doar la individul de mai sus, l-as impinge si eu… Chiar daca nu este deloc etic… In alte cazuri m-as abtine, poate m-as transforma si-n pansament….
27/11/2009 la 16:23
Cand il citeam pe Cioran credeam cu tarie ca “o sinucidere face mai mult decat o ne-sinucidere!”. Acum nu stiu ce sa mai cred…
27/11/2009 la 16:27
Cioran nu ar fi purtat niciodata culori tipatoare. Optimismul si-l exprima cu totul altfel…
27/11/2009 la 14:37
cred ca sinuciderile, veritabil flagel contemporan, sunt stimulate si de popularizarea lor aberanta, ca stiri de senzatie pe care presa le vaneaza cu aviditate si le exploateaza la maxim.
chitara e extraordinara, chiar daca n-o atinge un spaniol…
27/11/2009 la 15:19
Chitara este extraordinara tocmai pentru ca este un instrument imperfect, este un instrument tanar, nu are nici o suta de ani. De aceea lasa in urma atata varietate de sunete, si tocmai de aceea nu s-a oprit deocamdata la o forma anume. Eu aleg de fiecare data sa-mi incant amicii, chiar si prin intermediul blogului. Multumesc Oceania, multumesc pentru “bossanovele” tale…
27/11/2009 la 13:46
E cert ca pentru cei cu abonament, spectacolul e mai dureros…
27/11/2009 la 13:59
Mereu mi-am dorit sa stau la loja. Chiar si platesc pentru asta, mai scump decat si-ar putea inchipui cineva…
27/11/2009 la 13:39
Oare ce gand te-a cutremurat cand ai scris?
Oare ce gand te-a cutreierat cand ai ales muzica?
Si cuvintele de pe care au zburat link-urile spre sunete ….tema de gandire ele insele.
27/11/2009 la 13:58
Si scrisul, si muzica, chiar si linkurile mi le aleg cu grija. Chiar daca uneori nu pare. Mereu incerc sa-mi perfectionez neglijentele, zi de zi… Cateodata merge, alteori nu… Dar incerc sa scriu fara graba, la pas… Galopul produce sevraje. Iar mirosul cailor, chiar daca din punct de vedere romantic poate aduce reverie, emana reactii negative…
27/11/2009 la 12:20
e primul text de-al tau pe care l-am citit cu greu pana la sfarsit. Cu teama. Pentru mine, pentru tine, pentru cei pe care ii cunosc sau nu-i cunosc…Dumnezeu sa ne ocroteasca!
27/11/2009 la 13:55
Nici tie nu-ti plac comunicatele de presa? Dumnezeu nu are nici un amestec in redactarea lor…
27/11/2009 la 14:32
Ieri discutam cu cineva despre vitejia dacilor, despre dispretul lor admirabil fata de moarte. Io zic ca purtam in gene ceva de la stramosii nostri. Si cand sinuciderea e preferata unei vieti nedemne o consider o varianta de preferat. Seneca, Petronius si alti oameni mari din Roma Antica au ales-o. Ce considera fiecare nedemn e alta treaba. Spuneam de teama. Poate ce ti-am spus acum pare paradoxal. Asta sunt, n-am incotro, sunt cea mai paradoxala fiinta (pe care o cunosc).
27/11/2009 la 15:16
Nu sunt de acord cu tine in ceea ce priveste ramanerea in gene a dispretului fata de moarte. Eu nu cred ca mai avem gene, de nici un fel. In schimb, suntem deschisi tuturor genurilor de lobotomii, de ocazie sau mai putin experimentale…Sa nu-l alaturam pe sinucigasul meu de astazi lui Seneca. Daca ne uitam mai bine la el, daca-l mai”citim” o data, ni s-ar face chiar scarba de identitatea lui… Eu, unul, l-am invelit frumos, sa nu sara in ochi…
27/11/2009 la 11:58
“Cand vine vorba despre binele pe care-l poate aduce, sistemul e de preferat omului. Cand vine, insa, vorba despre raul pe care-l poate produce, sistemul mi se pare infinit mai periculos decat orice individ.”… sistemul sau omul? si daca sistemul, care?! iar daca omul…care?! cat ne mai putem permite sa ne jucam cu vietile noastre? unde sa dam cu tusul ca macar sa stagnam si sa nu ne continuam caderea libera?
27/11/2009 la 13:54
Datul cu tusul despre care vorbesti e un gest din ce in ce mai inutil. Este important pentru cei carora le plac exercitiile iluzionarii cu orice pret. Sistemul nu e bun, nici de aproape, nici privit cu detasare. Iar oamenii, sunt ca piramida de care vorbea Dan Puric odata, intr-o emisiune televizata, spunea ca in varf poate aparea la un moment dat un om minunat, insa baza este putreda. Mai vorbea si ca poate fi reinsufletita baza, cu ajutorul sentimentelor si trairilor… Eu nu mai cred. Nu pot fi atat de optimist ca Puric.
28/11/2009 la 11:25
ok. credeam ca doar eu mi-am pierdut speranta. si ai perfecta dreptate: cum sa asteptam sa ne salveze cineva cand schimbarea trebuie sa inceapa cu noi, oamenii de rand? e adevarata chestia aia cu :”fiecare popor are conducatorul pe care-l merita”. un weekend linistit!