Tu stii foarte bine, Serbane, ca am foarte putin par pe limba, de aceea imi ies cuvintele fara sa se opinteasca foarte tare. Ti-am scris cam rar in ultima vreme, dar acum ploua in Pamplona si apa predispune, ca si paharele cu vin, la meditatie si aberatie… Stiu ca o duci bine acolo unde esti, nici nu se poate altfel. Ai ales sa pleci pe tacute, ca un motan obosit de surle, si m-ai lasat pe mine cu povara scrisorilor. Chiar nu puteai sa iei un telefon cu tine?

Nu stiu daca 1 decembrie (imi dai voie sa folosesc litera mica?) inseamna deschiderea oficiala a partiilor de ski pentru imbuibatii vremii, sau daca cineva isi mai aduce aminte de “albe iulii”. Ce mai conteaza? Pe cine mai inveseleste gandul ca odata am fost uniti? Sau, spune-mi tu Serbane, ce-i aia unitate? De la tine invatasem mai demult ca e bine sa traiesti intr-o comunitate bine definita, bine structurata si bine inchegata in jurul unor principii. Sincer, eu nu mai duc dorul niciunui fel de comunitate, sunt dezamagit. Pentru ca am trait transformarea in gloata. Si procesul e in plina desfasurare. Sa-mi trimiti ceva sa ma sprijine, pentru ca acum vor navali inflacaratii. Vor incepe sa vitupereze cei care inclina steaguri in dreapta si-n stanga, si nu stiu de ce… Dar asa trebuie. Si se conformeaza cu clatinatul. Mai stii cand imi citeai din Blaga? Eram prea mic atunci si nu intelegeam, dar imi spuneai ca a fi cumpatat si a incerca sa intelegi fara sa ridici tonul si fara sa ti se inroseasca bojocii, e semn de intelepciune. Am retinut ce spunea Blaga, sa stii, si am sa-ti aduc aminte: “Pana si drapelul a pierdut din demnitate, falfaie dupa cum il bate vantul.” Iti suna, mai tii minte?

Zilele astea mai avem un spectacol pe gratis, iar se dau sarmale si mititei la gratar prin piete. Se impleticesc soldatii-n cizme. Se incing si hore asezonate cu promisiuni grohaite electoral. Dupa care vin alegerile si lamentarile ulterioare. Doua saptamani de promisiuni si asteptari cu gurile cascate, dupa care vin Craciunul, Revelionul, sfintii de dupa anul nou, si tot asa… Apar gerurile Bobotezei cand toata lumea va sta chircita prin case, vine Martisorul, poate apare si vreun guvern printre picaturi, si uite-asa vine luna mai cand boborul asta incepe sa se gandeasca la vacanta de vara. Alti mititei, alte gratare, alte albume cu Guta si multa alte taxe si impozite ce nu vor mai fi bagate in seama. Datorita verii sufocante si ritmului trepidant   in care mintea (cea de pe urma?) romanului va fi umpluta cu rahat. Apare toamna si incepe scoala. cheltuieli cu uniformele si cartile pentru copii. Nervi, ploaie si frig. Vine alta toamna. Mai trece un an si mai vine o alta hora a unirii romanilor. De pretutindeni, cica.

Astia au innnebunit, amice. Normalitatea unei intregi societati e bruscata din toate partile, iar ei canta si danseaza. Dar e bine, pe moment… “Angela merge mai departe”, pana-i ramane taxiul in pana. Dar de la casetofon rasuna un peste. Sau un salam, nu mai stiu. Nu mai disting bine refrenul…

Printre fanfare si lacrimi, dragii mei, va aduc aminte ce spunea Karel Havlicek, inca din 1844: “Rusilor le place sa-i numeasca slavi pe rusi, ca mai apoi sa numeasca rus tot ceea ce este slav.” Nu trebuie un mare exercitiu de reflectie, aceste randuri pot prinde diferite forme. Pot intra in fraza americani, economisti si politicieni, smecheri si tampiti congenitali. Imaginatia, doar ea trebuie sa lucreze. E nevoie doar de calm, de un ton normal si de bojoci neinflamati.

In rest, traiasca Romania, traiasca Tricolorul! Cu sinceritate, inca mai simt ceea ce spun. Din ce in ce mai putin, este adevarat, dar o simt. Pentru ca am o dieta normala, nu rag entuziast si nu plec urechile la minciuni cosmetizate. Nici coloana mea nu a suferit modificari. Si nu am folosit trucaje…

Cu bine, Serbane… O iarna buna…