In Sifnos, undeva in Marea Egee, o insula pierduta printre alte Cyclade, nu se intampla mai nimic. E unul dintre locurile in care nu poti ajunge decat din intamplare sau din dorinta de a descoperi o altfel de Grecie, nevazuta in pliante, nepovestita si deloc ridicata in slavi de catre ghizi. Am fost acolo cu gandul, impins de dorinta de a vedea locuri noi si de a sti daca Ahile a luat micul dejun la terasa din portul Kamares. M-am asezat si am privit oamenii. Ca de obicei. Imi place contactul direct, ma incanta privitul in ochi si adierea de peste proaspat ce iese din sugrumarea barcilor ce vin la piata. Un pescarus cu ciocul deschis observa. Daca ar exista o democratie la nivel universal, mirosul de paine ce vine de undeva de la cativa metri distanta, ar domni vesnic. O portita catre o altfel de realitate, o stare de normal pe care nu o putem atinge din casele noastre invecinate cu hidosul.

 Cafeaua are gust de alge. Nu stiu daca provine din Zambia, Brazilia sau Venezuela – e un detaliu care nu ma mai intereseaza astazi, deloc… Boabele vin de pe deal, imi spune kir Yanni, si trece pe langa mine tragand cu delicatete de hamul unui magarus. Vrei mai mult? Nu cred, nu poti fi chiar atat de nerecunoscator. Sau poate ca da, nu ma astept la nimic bun din partea oamenilor. Se grabesc, cer totul imperativ si sufocant de needucat, stau cu mana intinsa si vor sa fie serviti. Aici, in Sifnos, timpul curge altfel: o “via crucis” inca nu exista si nu va fi pusa la dispozitia noastra prea curand.

 Intru in sufragerie. Am in mana dreapta o masuta de plastic, o umbrela de plaja, iar in cea stanga un scaun pliant. Am dat la rasnita cateva boabe de cafea. Nu miroase rau, gandurile imi fug spre Sifnos. Caut cu disperare un cd cu Zorba si nu e prima data cand imi vine sa mor…