(Update) Raman jigodiile sa ne respire aerul. Iar stelele se aduna la taifas. S-a dus la ele si Mile Carpenisan. Odihneasca-se in pace. (foto Jurnalul National)

M-am apucat cu mainile pe dupa cap si am inceput acum vreo saptamana sa citesc. Un roman. Temeinic, in fiecare seara, cu lampa pe noptiera… Pacat ca nu-mi miroase a hartie, ar fi fost mai digerabil. Urasc lecturile cu laptopul pus direct pe pipota. Sper sa nu-mi plesneasca… Deocamdata e-n criza. De placere… Va dau si cateva randuri, poftiti:

“Dafina era mignona, roscata si curva. Eu eram inalta, blonduta si virgina. Si totusi asta era numele pe care mi-l alesesem pentru colindul virtual care a inceput din momentul in care am avut acces la un computer si s-a sfarsit odata cu disparita lui din viata mea.”

“Intotdeauna imi adulmecam barbatii cand ma apropiam de ei, era ca un afrodisiac, stiam ca daca miroase a tutun – n-aveam sa-l sarut, daca miroase a transpiratie – n-aveam sa-l mai vad a doua oara, daca miroase a aftershave – aveam sa-i simt obrazul cu dosul palmei, daca miroase a piele purtata peste zi – aveam sa-l ascult, daca miroase a benzina aveam sa rad cu el, daca miroase a bere – aveam sa iau cina cu el, daca miroase a detergent si-a sapun -aveam sa-l sarut.”

“Încremenisem acolo, în mijlocul unei familii care mă și adoptase și mă făcuse pe rând soția fiecarui bărbat rămas disponibil în acel metru pătrat, și mă întrebam ce reacție să am să nu par deplasată. Decorul era idilic, ne așezasem toți  pe băncile din jurul mesei dn grădină, Beatrice lângă Lică, soțul cu burtă și musteață, în fața mea, băiețelul și Dorian în dreapta mea. Paharul de apă e în față, căpșunile în platou, trandafirii din jur, răcoarea prietenoasă a casei care-și așternea umbra peste noi, străinii ăia de treabă transformați dintr-o dată în viitoarea mea familie, copilul lipit de mine,  crescut pe mine ca o iederă, cu brațele subțiri încercuindu-mi mijlocul, m-au făcut să mă relaxez și să nu mi se mai pară nimic anormal.”

Va dau si link, poftiti!