Nespălata

   Pentru cei care nu cunosc Galațiul, zona ”Spicul – Nespălata” este unul dintre locurile unde pe vremea lui nea Nicu se instalau securiștii, clănțăii de partid și în general toată lumea ”bună” a târgului. Cei care mai trăiesc încă-și mai târâie metehnele prin zonă, iar locul celor morți a fost luat, probabil, de urmași.

   Ieri am întâlnit o femeie de vreo 80 de ani, bolnavă, de-abia se ținea pe picioare, incapabilă să articuleze cuvintele din cauza unui Alzheimer vizibil, ce-și pierduse probabil cartela cu care ar fi putut să intre în casă. Cred că se întorcea de la piață, avea în mână o sacoșă cu ceva verdețuri. Mi-a făcut semn s-o ajut. După un dialog aproape imposibil am sunat la întâmplare la interfon, sperând să-mi răspundă cineva care o cunoștea pe femeie. La etajul trei s-a dat la o parte o plasă de muște și o altă vârstnică, acră, cu bigudiuri pe țeastă, cu un ton înțepat până la impertinență mă întreabă:

– Ce s-a întâmplat?
– Doamnă, aveți aici, în fața scării, o vecină ce și-a pierdut cartela și nu poate intra în casă.
– Vezi-ți, mă, de treaba ta!

   Sper, cu toată inima bună pe care o mai am în mine, să i se ardă tâmpitei tot părul de pe biguduiri și ceapa de pe foc. Și pe românește, unde pizda mă-sii se mai află dramul ăla de omenie din rasa asta umană?

Anunțuri