Amadeus

   Sunt o creatură nostalgică și simțitoare, dar uneori mă trezesc cu șuruburile prea strânse și-mi aduc aminte de tot felul de idioțenii. În urmă cu vreo câteva săptămâni bântuiam prin Galați cu treabă. Vă pun în situație: 9.30, zona ”Palatul de Justiție”. Oră de făcut hârțoage și de luat pauze mici și dese, că așa-i obiceiul. Așteptând să-mi iasă cazierul de la Poliție, îmi cumpăr două merdenele și caut din ochi un scaun unde să mă așez pentru o bere și-o cafea. Nimeresc la ”Amadeus”, o terasă goală și tristă.

– Bună dimineața. O Silva brună și o cafea, vă rog.
– Sigur că da, imediat.

   Deschid punga, scot merdeneaua și mușc. Mă podidesc lăcrămioarele pe obraji, amintindu-mi gustul aluatului cu brânză și orele de chiul din liceu. Suspin. Vine amazoana brunetă cu tava, îmi așează berea și cafeaua pe masă și-mi decretează:

– N-aveți voie cu merdenele aici.
– Dar unde am voie?
– Aici nu se poate, nu-mi permite șeful.
– Șeful nu-mi permite nici mie?
– Știți, nu e vina mea, dar trebuie să consumați de la noi. Avem șnițel, paste, pizza, friptură cu cartofiori prăjiți.

amadeus

   Mă ridic, îi mulțumesc fetei pentru deranj și plec. N-am să înțeleg niciodată mentalitatea cocalarului român, neguțător de circumstanță și patron de cârciumă, pentru ”buful” rapid și pentru a-i introduce clientului pe gât orice, la orice oră. Această situație mă face să cred că patronul român nu are nevoie de banii mei, nu-l interesează un client în plus, nici vorbele bune ce i-ar putea veni după un serviciu normal și decent. O situație mizerabilă, întâlnită din păcate în foarte multe locuri de la noi. Desigur, nu mi-aș fi permis să mă așez cu altă pizza la terasa respectivă, până și eu înțeleg ”subtilitățile” de acest gen, dar de aici până a-mi interzice să mușc dintr-o merdenea, consumând o bere și o cafea la el acasă, mi se pare o nesimțire crasă.

   Negustorul român mai are multe de învățat. În primul rând trebuie să renunțe la tricoul de plasă cu găuri, mulat, la lanțul de la gât și la pantofii lucioși cu toc, la ghiul și la tupeul imens pe care-l afișează. Mai apoi trebuie să-și respecte clientul care, într-o țară normală, îi dă de mâncare lui și familiei sale. Dar cum la noi cârciuma e, de cele mai multe ori, un paravan pentru spălarea de bani, tratamentul aplicat clienților va fi mereu același.

   Amazoana îmi turnase deja cafeaua. Și astăzi îmi pare rău că i-am zis să nu-mi desfacă berea. Probabil ar fi plătit-o tot ea, din salariul abject de mic pe care i-l dă patronul de la ”Amadeus”.

Anunțuri