Degradare soft

   Lumea nu e făcută pe măsura dormitorului nostru, pliurile cearșafului sau felul în care dosim plapuma în ladă nu determină mișcările ondulatorii ale burselor din Tokyo sau New York. În orice dialog există tentația de a pune exemplul propriu pe un piedestal și vai de cel ce-și îngăduie să tragă statuia de pe soclu.

   Am uitat de principii și de faptul că, măcar din naștere, suntem cu toții egali, că trebuie să beneficiem de aceleași șanse și că meritocrația ar fi cel mai bun lichid amniotic în care ne-am putea scălda cu toții.

   În timpul ăsta beștelim cu poftă, tragem de urechi pe cel ce se apropie prea tare și ne ungem zilnic pușca pentru a ucide, dintr-un foc, și-așa prea inutila capră a vecinului. Suntem maeștri în toate și-n nimic, groparii sublimi ai celor din jur. Pentru că, iată, am devenit subiecți de unică folosință. Am învățat să ne degradăm, spunea Cioran, dar fără a ne compromite prea tare. Adică băgăm limba, dar ceva-ceva mai lăsăm și pe fundul borcanului.

Anunțuri