Săracii lui Ștefan

   ”Moldova e cea mai săracă. Acolo sunt cei mai leneși oameni, cei mai prost educați, nespălații nației și cei mai mulți infractori pe km. pătrat.”

   Sunt pe cale să accept și să asimilez teza, statisticile nefiind simpatice în această direcție. Poate că informațiile pe care le dețin sunt insuficiente, dar nu știu pe nimeni – individ, asociație, partid, ONG etc – care de-a lungul anilor să fi pus la punct o strategie social-economică pentru scoaterea acestei zone din mocirla în care se spune că se află.

   Vă pot asigura că moldovenii, cei cu mințile pline de simboluri ca Ștefan cel Mare, Cuza și ocaua, Eminescu, Creangă și alții, precum și copiii copiilor lor, ar putea să spună la un moment dat cu mâna pe inimă: ”Uite mă, în sfârșit un om bun, cu minte și suflet, care s-a gândit să ne scoată și pe noi, aștia proștii, din căcat.”

   Se pare că sârmele care sar peste linia de tramvai când vin la București, sunt bune doar pentru a primi pungi cu mălai și a da cu ștampila când e cazul. În rest, să-i lăsăm să pută… Că-i bine așa. Și-s mulți. Că nu folosesc prezervativ.

Anunțuri