Globulețe

– Mami, mai ții minte globul pe care l-am scăpat anul trecut în wc-ul din curte? Ăla roșu cu puchițele argintii, de-l agățam în pom, aproape de steluță. Putem să-l scoatem de-acolo?
– Nu cred, e la fund de tot, acoperit de mizerie. Și nu are rost să ne chinuim. Mai bine ia altul din cutia de pe șifonier.

Am auzit discuția asta fără să vreau, cu foarte mulți ani în urmă, în curtea unei familii sărace dintr-un sat moldovenesc. Și nu pot să-mi reprim o paralelă. Mă gândesc la cei cu caractere, convingeri și idei atât de toxice și de nefaste pentru cei din jurul lor, încât am pe retină doar globuri de Crăciun, pe fundul celui mai pestilențial hârdău existent. Mai bine ar fi să lustruim copiii, bine, de mici, să poată fi puși în orice pom. La înălțime, fără teamă…

Anunțuri