Respectul se câștigă

   Rânjesc atunci când bag de seamă că unii fac flotări pentru a se poziționa gratuit lângă cadrele sanitare. Cu sau fără motiv, pur și simplu pentru că simt nevoia să sprijine o cauză sau alta. Pentru că le e gura caldă și nu au posibilitatea să și-o răcească decât cu aplauze și plecăciuni pe facebook. Nu cred că e nevoie să mai repet, cei care trec pe aici știu deja: sunt lângă medici și asistente, lângă brancardieri și infirmiere, cunosc sistemul, îi apreciez calitățile și-i tratez cu supremă scârbă pe cei care nu ar trebui să-mbrace un halat alb. În primul rând pentru că nu simt nimic pentru pacient, pentru că suferindul nu e, de foarte multe ori, decât un număr și un buzunar de unde iese plicul. Mă alătur și mă îndepărtez în același timp, încerc să privesc la rece toată nebunia acestor zile.

   Au dreptate. E greu. Statul nu poate sau nu vrea, e saturat de imbecili ce conduc cu nonșalanță din fotolii ce nu le sunt pe măsură. Nu sunt bani, munca și studiile nu le sunt recunoscute, mulți au pe lângă ei tot felul de ipochimeni ce nu știu altceva decât să-ntindă mâna pentru a pleca acasă cu portbagajul plin. Nu poți fi apostol la nesfârșit, ți-e foame și ai copii, familie, bănci de plătit și te vezi într-o spirală atât de murdară încât te bate gândul să lași dracului totul la o parte și să-ți iei tălpășița, călărind, ca prostul, latitudini.

11873457_902935123114684_3298600041515407067_n

   Se cere respect. Dar respectul se câștigă. Asta au uitat unii, sunt câteva generații ce au transformat respectul într-o monedă falsă. A devenit un fel de chiștoc pe peron, călcat de cizme și pișat de câini. Să fim sinceri, foarte mulți dintre cei ce astăzi cer să le fim alături ar trebui să iasă cu adevărul pe masă, să vorbească, să spună tot ce știu, să lase plânsul către final. Mi-ar plăcea enorm de tare să-i văd într-o bună zi, în fața unui mare spital județean, pe TOȚI angajații, cot la cot, spunând lucrurilor pe nume, mi-ar plăcea să nu existe prin birouri și saloane spărgătorii de grevă, să nu se ascundă piloșii, cumnații și înșurubații pe linie de partid sau de soacră. Să dispară puiul de manager numit politic, cadrele sanitare să-și aleagă șefii prin vot intern. Astea ar trebui să fie revendicările, cei ce domină informația ar fi bine să vorbească acum. Până când nu e prea târziu, până când în mintea omului de pe stradă nu se va instala disprețul etern.

   Nu demult, guvernanții spanioli au dorit să închidă spitale de-a valma sau să le privatizeze în favoarea unor mari firme de asigurări. Au ieșit TOȚI pe străzile Madridului, sprijiniți de populație. De ce? Pentru că respectul există. Din ambele părți. E convergent. Se simte în fiecare zi. Și nu e o mască.

Anunțuri