Copiii nimănui

   Coloniile își întorc privirile, călcații pe cap își reglează azimutul și se-ndreaptă către foștii și actualii lor stăpâni. În masă. În cete. Milioane. Mă bucur și sunt trist în același timp, roțile istoriei se-nvârt și-ntotdeauna facturile se plătesc. Mă bucur pentru că n-am să trăiesc atât de mult pentru a fi martor. Sunt și extrem de trist, știu că mulți sosesc pacific, dorind poala patriei-mumă și să îmbuce și ei un colț de pâîne, dar întotdeauna se va ivi o sabie. E sabia ce li s-a pus la gât cu sute de ani în urmă.

Anunțuri