Mila creștină

   Tocmai am încheiat o conversație cu o amică ce trăiește în Italia. Printre cafele, rețete de zacuscă și amintiri, mi-a povestit despre un curent de opinie ce ia proporții din ce în ce mai mari la ei. Sună cam așa:

   ”Biserica Catolică a început să aibă păreri în ultima vreme despre modul în care ar trebui gestionată criza refugiaților și lustruiește un discurs emotiv și plin de bunătate: haideți să deschidem porțile năpăstuiților, statul, guvernele locale, primăriile, să colaboreze, să facă, să dreagă și să-mpartă sinergii în dreapta și-n stânga.

   Curentul aparține societății civile italiene al cărei răspuns este aproximativ următorul: ia deschideți voi, preoți dragi, toate ușile bisericilor din Italia, toate cantinele, casele de vacanță, de creație și meditație creștină, vilele, apartamentele, palatele, toate imobilele pe care le aveți în proprietate și pe care nu plătiți nici un euro ca impozit, puneți voi la dispoziție toate terenurile pe care le aveți pentru a se construi barăci și pentru a se ridica tabere de corturi. Faceți asta! Gratuit. Timp de un an sau doi. Cereți sprijinul necondiționat al credincioșilor din bătătura proprie, să vină cu ce au pe-acasă. Cu alimente, pături, bani etc. Creștinește, desigur, nu altfel. Fără a obliga pe nimeni.

   Când noi, ăștia fără inimă, ateii, agnosticii, liber-cugetătorii, vom vedea cum se mișcă masele creștine și pline de compasiune, poate ne vom înclina capetele și ne vom alătura cauzei voastre.”

   Umila mea părere e că discursul poate fi valabil și-n România, și-n Spania, și-n Germania, oriunde clerul are cuvânt și forță de acțiune.

Anunțuri