Lecții despre diaspora

   Cârtim pentru că ne pasă. N-am uitat că-n spate sunt ai noștri, familiile, chioșcul de pâine, cinema-ul și băncile din parc, n-am uitat nici un moment că am plecat cu gândul, foarte mulți dintre noi, de a ne-ntoarce. Nu suntem toți ”răducioi” contemporani și nu ne-am pus curul în palme așa cum nenumărați tembeli afirmă cu gura până la urechi. Încă avem drept de cuvânt și de vot, atât timp cât ne rămân pașapoartele în buzunare, atât timp cât cumpărăm case în țară și plătim, cum statul cere, impozite și dări, încă putem s-avem opinii atâta vreme cât am văzut că există țări unde nu se cheltuiesc miliarde pe panseluțe fără a face pușcărie, putem să cerem ca oamenii să se miște, să gândească și să acționeze și altfel. Deoarece, spre deosebire de cei ce-au rămas la ”parizerul național”, noi am văzut și altceva, avem ceea ce se numește ”termen de comparație”.

   Cârtim pentru că nu vom putea fi niciodată o Nouă Zeelandă, o altă Canadă, o a doua Suedie sau o mini-Americă, dar măcar vedem pe-afară că alții au renunțat la gaura din curte, au apă pe conductă și gaz pe țeavă, pun hârtiile la coș și prăjesc cârnații în locuri special amenajate. Au grijă de câini și nu conviețuiesc cu haitele flămânde, violurile nu-s tratate cu indulgență și potăile politice au viață scurtă. Discursul conform căruia ”am plecat și nu ne mai privește” este inept și fără scuză. Mulți tac pentru că muncesc ca niște sclavi de dimineață până seara, au copii de crescut și de trimis la școală, bănci de plătit, rufe de spălat și multe guri de hrănit, foarte mulți s-au lovit în ultimii ani de criza economică, iar cheful de-a pălăvrăgi pe facebook s-a mai stins.

   Cârtim pentru că treningul cu sclipici, poza cu bemveu și bancnotele ce flutură sfidător nu au pentru toți aceeași grotescă relevanță, unora dintre noi le-a mai rămas o urmă de creier și câteva taste de bătut. Nu vorbim pentru a da lecții de democrație sau de civilizație occidentală, ci pentru că dacii sau Brătienii sunt incapabili să ne mai ajute cu ceva. Indivizii ce ne poartă din barcă-n barcă acum, aleși prin vot, desigur, sunt doar niște jalnici mafioți cu limba dulce și cămăși călcate la dungă. Atenția trebuie să ne fie canalizată către ”azi” și ”mâine”, lăsați-i pe strămoși să doarmă-n liniște, nu se mai pot ridica din groapă. Iar dac-ar face-o, mai în glumă, mai în serios, ne-am pune la rând ca să le pupăm, smeriți, moaștele.

   Cârtim din poziția celui ce e departe, la mii de kilometri. Distanța aduce echilibru și răcoare oricărui tip de discurs, suntem la mijloc, între casă și noua gazdă, putem palpa zilnic diferențele. Am plecat pentru a ne fi mai bine, dar răul nu se șterge cu mopul. Vorbim și pentru că există doar două variante: cei de-acasă ne vor asculta și pe noi sau își vor înfunda vata în urechi. În cazul celei de-a doua, măcar vom putea dormi cu conștiința împăcată.

   Cârtim pentru că nu suntem diaspora. Suntem noi, dintre voi, cei ce-am plecat un pic pentru a veni cu lumea înapoi.

Apărut în ”Academia Cațavencu” și ”Viața Liberă”

Anunțuri