Asasinii cu arme vs. asasinii cu vorbe

   M-a surprins să constat uneori că sunt mulțumit de existența actelor de terorism, de barbarii ce iau avioane și le lovesc de blocuri, de crimele săvârșite de jihadiștii radicali, de cei ce au sechestrat peste 200 de fete în Africa, de bombele puse în trenurile din Madrid și în metroul din Londra, de gloanțele trase în capetele caricaturiștilor de la Charlie Hebdo. Sunt mulțumit în general de tot ce înseamnă exhibarea propriei demențe în public și de efectele acesteia.

   Dacă nu ar fi existat aceste acte criminale aș fi continuat să cred că încă mai suntem un popor blând, Anele lui Manole și miorițe de muls, creștini până-n măduva oaselor gata să vărsăm cascade de lacrimi pentru cele mai mici suferințe ale semenilor noștri. Dar nu este așa, actele barbare au scos la iveală tembelismul din capul multora, am văzut multe reacții rasiste, xenofobe, ultranaționaliste, gesturi exagerate ale unora de a-și apăra ceea ce-și imaginează că dețin. Avem, ca nație, aceleași beteșuguri ca oricare alta, în únele cazuri particulare poate că suntem mult mai suferinzi. Expunerea la aceste valuri de crime odioase ne-a scos la suprafață aceleași expresii de ură și intoleranță întâlnite cam peste tot în lume. Suntem și noi la fel de săraci sufletește și bolnavi emoțional ca o mare parte din populația europeană. Vina o poartă sistemul de valori pe care îl avem, educația ce ni se dă, incompetența multora dintre părinții și profesorii ce mimează doar faptul că-și fac datoria, precum și neputința noastră de a diseca până la extenuare orice tip de informație ce ne este adusă la cunoștință. Ignoranța, lipsa de interes, jemanfișismul extrem de găunos duc către o dezumanizare progresivă și permanentă.

   Ca persoană ce am încercat mereu să măsor de cel puțin două ori înainte de a spune, scrie sau a face ceva, mă simt victimă a acestei societăți bolnave, fără pic de empatie, incapabilă de foarte multe ori să înțeleagă lucruri bazice. Mă simt victimă a intoleranței gratuite, a prostiei dusă la rang de virtute, a frazelor emise fără nici cel mai mic efort de a conține o doză minimă de echilibru, mă simt victima unei părți importante a populației imbecilizată de dogme, tradiții, obiceiuri care de care mai ireale și fantasmagorice.

   Mi-aș dori ca această parte a societății să aibă parte doar de gineri sau nurori de altă rasă, culoare, naționalitate sau orientare sexuală, mi-aș dori să se confrunte direct măcar o dată în viață cu ”pericolele” pe care le vede la tot pasul. Mi-aș dori ca mulți să simtă răceala unei guri reci de mitralieră în tâmplă, să doarmă pe sub poduri, în parcuri sau în pădure, să trăiască cu mai puțin de 1 euro pe zi, copiii lor să nu aibă apă curentă sau pâine în dulap, mi-aș dori să-și pună sandalele scumpe pe gleznă și să facă o plimbare pe jos, la 40 de grade, de la București la Giurgiu. Nu e Sahara, dar pot suferi puțin de sete și de cald. Mi-aș dori ca orice emițător de fraze să aibă puterea de a se pune în pielea celui pe care îl judecă. Dar știu că este imposibil. Educația primită este atât de goală, încât nu vor face aceste lucruri niciodată.

   Tocmai de aceea continui să mă simt victimă. Și să mă bucur că asasinii cu arme au fost capabili să-i descopere pe cei vocali, bine îmbrăcați, tunși modern, parfumați, de lângă mine.”

”Academia Cațavencu” online 22 sept. 2015

Anunțuri