Presa, ca o slugă

   Așa se întâmplă când în presă intră scaieții, slugile, când activează mormolocii ce știu doar să taie chitanțe sau să șantajeze lubricându-și buzunarele cu șpăgi și comisioane. Habar nu am dacă povestea e adevărată, cert e că lucruri din astea s-au petrecut și se petrec în continuare. Nu avem nevoie de, vai, dulăi ai democrației, ci doar de profesioniști onești care să-și facă meseria așa cum trebuie. Mass-media a devenit o hoardă în genunchi, aplecată în fața sponsorilor, iar cei ce mai ridică vocea o fac cu mare atenție pentru a nu deranja urechiușele fine ce stau gata să pleznească din bici. Nu se mai fac anchete pe bune, totul este dirijat, se scot doar materiale de sertar ce ies pe sticlă la ordin. E o jale generalizată. Să nu mai mire pe nimeni de ce măruții fac bani, e simplu: pentru că oamenii nu au ochi și pentru altceva. Deontologii din presă să nu mai pișe ochii degeaba, sunt cu toții martori și vinovați pentru poziția de capră a presei românești.

   ”Mă văd nevoită stimaţi telespectatori, să vă povestesc cum au stat lucrurile. Acţiunea se petrece în 1998. Ştirile de dimineaţă erau prezentate nu de Berecleanu şi nici de Gradea, ci de mine, Ioana Moldovan. Îl aveam partener de prompter pe actualul consul al României în Africa de Sud, îndrăgitul Andrei Zaharescu. Zaharescu lua şpagă la greu de la invitaţi. Doctori, cabinete stomatologice, clinici private – nimeni nu scăpa. În fiecare dimineaţă ne arăta ceasurile lui scumpe şi pantofii preţioşi. Eu, Neti, Irina Reisler şi Ioan T. Morar, ceilalţi prezentatori din matinal, habar n-aveam de acest comerţ. Zaharescu a mers cu tupeul atât de departe încât le dădea bieţilor doctori chitanţe scrise de el. Într-o zi, o doctoriţa invitată în emisiune şi-a uitat banii acasă şi, într-un moment în care Zaharescu nu era în studio, a întrebat-o pe Reisler dacă poate să plătească data viitoare. Aşa a fost dezlegat misterul ceasurilor lui Zaharescu. În loc să fie dat afară, pus să aducă banii înapoi şi dat pe mâna poliţiei, Zaharescu a fost mutat într-o sinecură la Petrom. Eu şi, probabil, ceilalţi prezentatori am fost chemaţi la avocata trustului, Liliana, şi forţaţi să semnăm o hârtie prin care ne angajam să nu pomenim vreodată de aceste hoţii. În caz că vorbeam, urma să plătim o sumă uriaşă. Eu aveam 21 de ani, eram în ultimul an la teatru şi îmi doream slujba, aşa că am semnat. Cred că a semnat multă lume, fiindcă vestea se răspândise.” – Ioana Moldovan

Anunțuri