Despre noțiuni de cerc și zăbale de marțipan

   A tăcea este venin, a-ți lipi buzele înseamnă de multe ori să accepți că viața cu fermoar este tot ceea ce ți-a rămas și așa vei merge pe stradă la nesfârșit, așa îți vei crește copiii, vei sta la masă, așa vei butona telecomanda. Mut. Solemn. Ca un pește de porțelan cu burta lipită de mileu. A alege cercul și a te tolăni confortabil în geometria dictată de alții, fără să crâcnești nici măcar atunci când ți-e luată canapeaua de sub fund, e impardonabil. A mesteca eterna zăbală între dinți, a o plimba de pe o gingie pe alta sperând că oțelul rece te va trezi din reveria prostiei, e iarăși o greșeală ce nu-ți va fi iertată prea curând.

   Ne-am obișnuit să arătăm cu degetul și să căutăm vinovații. Perfect, de ce nu? O voi face și eu, asumându-mi riscurile de la prima până la ultima virgulă. Haideți să vedem de ce ni se întâmplă și cine e responsabil pentru circul în care suntem foci cu mingea pusă pe bot.

   Ordinea este aleatorie, folosesc doar un zar jucăuș ce zvâcnește din mantă în mantă. Degetul mi se îndreaptă, firesc, către cei ce simulează că ne conduc. Sunt vinovați pentru că sunt doar niște scamatori ieftini fără vlagă, impuși pentru a fi ”aleși”. Habar nu au pe ce lume trăiesc, ei execută fără să discute, ei reacționează, nu gândesc. Iau poziția de drepți la comanda degetelor pocnite. Sunt doar niște păpuși jalnice, anacronice, ce-și plimbă la ordin fundurile dintr-o barcă în alta, sunt doar niște barbugii de provincie stabiliți vremelnic în camerele hotelurilor de lux din București pentru a-și da votul ca turmă. Mi-e milă de puținii rătăciți ce par să aibă suflet. Judecătorii, procurorii, înalții funcționari din instituții – toată această castă intangibilă ce are comportament de vechil sadic, toată această lume ce face și desface peste capetele tuturor, ce nu ține seama de legi și morală, această trupă de desant ce monopolizează legea pentru ei și pentru cei ce știu să ungă. Condamn tăcerea celor ce știu exact ce se întâmplă și nu au curajul de a ieși în față, muțenia execrabilă în plină eră a tehnologiei mă face să cred că până și ”mâinile curate” s-au împuțit acum și nu mai sunt șanse, nici săpun destul, pentru a se curăța pe deplin.

   Vinovate sunt și elementele putrede din poliție, servicii, armată, zecile de mii de epoleți pe care au micționat pe rând toți șmecherii țării, sunt vinovate pentru crearea, menținerea și dezvoltarea până la perfecțiune a unui sistem diabolic de îmbogățiri peste noapte. Cei cinstiți și bine intenționați, de existența cărora sunt convins, sunt și ei extrem de vinovați. Pentru că tolerează prin tăcere. E o complicitate absurdă pe care mi-e greu să o înțeleg. Profesorii atinși de mită, de trafic de influență, cei care se murdăresc de banii de perdele din fondul clasei, numirile politice din școli, spitale, facultăți, toți cei care dau și primesc, toți cei care cred că a condiționa pe bază de plic e soluția universal valabilă sunt vinovați profund. Vina o poartă și cei care au venit cu ghișeul de acasă, dar și cei care acceptă umil cozile nesfârșite.

   Ce să mai spunem despre tăcerea vârfurilor, despre botnița comodă pe care și-o așează singuri peste gură intelectualii? Tocmai cei care ar putea să vitrioleze prin scris, dar și prin prezență, voce, gest și faptă, toate nelegiuirile la care sunt martori. Cum să nu arăți cu degetul și să nu te scuturi scârbit când vezi împerecherile pentru bani și funcții practicate de elite, de ce să nu amintești de ”sectele” în care se adună și se sărută reciproc pe frunte? Despre mila și compasiunea răspândite de Biserică în schimbul banilor fără număr și plecăciunilor deșarte ale celor mulți, mai are rost să aducem aminte, aici nu există vinovați? Sminteala este răspândită cu entuziasm și interes de sus în jos, dar este primită cu oarbă fervoare de gurile-cască. Culpa este, logic, distribuită în mod echitabil, dar este rușinos să recunoaștem.

    Vinovați sunt și principalii producători și realizatori din mass-media, cei care încurajează tacit prezența pe sticlă de ani de zile a nulităților extreme ce se perindă prin platouri, se fac extrem de vinovați pentru poluarea cu zerouri a unei întregi populații ce are nevoie ca de aer de exemple pe care le-ar putea urma. Foarte mulți dintre ei se mânjesc pentru un pișcot, pentru o vacanță pe nisipuri fine, pentru un rahat de comision ce le plătește mai repede rata la bancă. Au uitat că presa se face cu coloană, nu hârșâindu-ți nada curului pe bancheta de piele a mașinii sponsorului emisiunii.

   Dacă vom mai căuta vinovații, îi vom putea găsi acolo unde se împrăștie confuzie și, bineînțeles, acolo unde mințile sunt acoperite cu basmaua călduță a toleranței totale.

   Vinovați suntem cu toții deoarece știm foarte bine această poveste, nu am descris nimic nou aici. Poate doar imaginea unui cerc în care am fost introduși cu toții și din care nu știm să ieșim, ne va face să cădem pentru o clipă pe gânduri. Poate. E posibil ca scena complicității comune să ne arunce cu forță scaunele din sală peste capete și să ne trezească.

   Dacă nu realizăm că tăcerea este cea mai mare greșeală, atunci pregătiți-vă pentru ce e mai rău: într-un viitor nu foarte îndepărtat vă vor spune copiii că ați fost niște ipocriți, apăruți în viețile lor degeaba. Ultimul pe listă sunt eu, cel care e scobitoarea între pleoape și piuneza de pe scaun. Singura mea vină e că nu știu să lovesc mai tare și că nu pun buze pline de ruj pe perete.

”Academia Cațavencu” online 30 sept. 2015

Anunțuri