Stâna mare a oilor ipocrite

   Există pe undeva o confuzie despre care aș vrea să spun câteva cuvinte. Ar fi necesare câteva lămuriri în legătură cu presupusele cărămizi pe care le-am adăuga unor monumente în viață, dar și despre starea de lehamite pe care unii o încearcă, pe bună dreptate uneori, ce se definește și prin tăcere.

   Faptul că am ales să vorbesc deschis, printre multe altele, despre mizeriile gramaticale ale Mariei Grapini sau că la începutul lui septembrie mi-a ieșit în cale mausoleul de impostură numit Cristiana Sîrbu, nu are caracter accidental. Nu sunt un ”grammar nazi” obsesiv ce urmărește virgulele oricui, am multe alte preocupări, din păcate mai trebuie să și muncesc pentru bucata de pâine pusă pe masă, dar mă sufocă diletantismul și coțcăria. Altfel nu-mi pot imagina cum ajung persoane de acest calibru să dețină diplome, tot felul de titluri academice și, pe baza lor, să ocupe funcții în statul român. A scrie despre aceste aspecte nu reprezintă nici pe departe un sprijin (cum ar putea fi?) oferit imaginii acestor parveniți. Dimpotrivă, cred că numai prin lovituri succesive date comportamentului lor zilnic, se poate crea reala imagine a ceea ce sunt ei cu adevărat.

   Am ales să nu tac. Și nu de ieri, de azi. Întâmplător am reînceput să scriu în românește doar de câteva luni. Beneficiez de imensul avantaj al autocefaliei: nu mă plătește nimeni, nu-mi sunt dictate punctele de suspensie, nu mă aflu în țară pentru a fi prizonierul bisericuțelor inerente, cluburilor de presă, cercurilor literare, nu scriu cu teama că mi-aș deranja prietenii, șeful, socrul ce m-a pus în funcție sau pe Petrache de la partid, nu plec urechile la zvonurile gospodinelor afectate de cine știe ce terapii la modă și, fundamental, încerc s-o fac doar din încheietura propriilor mâini.

   ”Bine, mă, și ce rezolvi?”

   Nimic. La nivel de sistem, nimic. Nu sunt nebun, nici naiv, nu trăiesc pe norișori și nu fumez iarbă ciudată. Dar sunt convins că tăcerea pe care foarte mulți au luat-o în brațe, nu face altceva decât să ne afunde și mai tare în rahat. Dacă toți ”neica nimeni” de pe facebook ar spune din când în când lucrurilor pe nume, poate că s-ar mai îndrepta câte ceva prin țărișoară. Știu, e mult mai comod să te cațeri cu burta plină, trăgând pârțuri suficiente, în turnulețul tău de fildeș, mimând de-acolo o sclipire suverană. Dar nu e suficient. Vorbitul în pungă e toxic, toată ceapa aia de la prânz se-ntoarce pe aceeași țeavă și te inundă. Prin tăcere și prin lehamite s-a ajuns, statistic, ca populația tânără să consume, scelerat, doar porno și manele, doar prin tăcerea celor ce pot, dar nu vor să vorbească, au ajuns cretinii să dorească să-l închirieze pe Pleșu ca bufon pentru bairamurile de familie.

   Pentru că jemanfișismul ăsta obtuz, dulcegăriile zilnice de pe ziduri, tonul ăsta pretențios, sensibil, romantic și plângăcios pe care unii îl adoptă la nesfârșit pentru a-și umfla ego-ul cu like-uri, manifestările de plod tembel ale adulților ce nu înțeleg realitatea, ne-au adus aici: în stâna mare a oilor ipocrite.

pwp

Preluat de powerpolitics.ro

Anunțuri