Datoria, brățară de aur

   Sunt hotărât să dau statul român în judecată. Îl voi mușca de gât și-am să-i mestec lent venele, ca un câine turbat în plină iarnă. Mi-a ucis libidoul, întreținut de atâta vreme cu vise erotice de cea mai bună calitate. Am fost până mai ieri sclavului sexului telefonic cu recuperatoarele de creanțe, fetele acelea cu voci duioase, catifelate, ce te fac să uiți tocănița pe foc și să bâzâi trupește prin garsonieră. Mă sunau domnițele și de zece ori pe zi, uneori mai răstit, sadic, dominant – atunci le vedeam cu ochii minții îmbrăcate în latex și cu biciușca între degete, alteori cu o voce mai leneșă, dar fermă totodată, sigure pe ele în tot ceea ce-mi cereau. Am fost un drogat al depravării telefonice, da, recunosc. E viața mea în joc. Și mă voi răzbuna.

   Sărind pârleazul glumei, vorbim despre nenumăratele apeluri zilnice din partea hingherilor telefonici, cei supranumiți recuperatori de creanțe. Ei sunt colaboratorii băncilor, companiilor telefonice, diverselor firme de utilități publice, sunt cei care te urmăresc zilnic, de dimineață până-n seară, amintindu-ți iritant că ai facturi de plătit. Desigur, este un abuz să fii sunat când te speli pe dinți, când folosești scobitoarea după o amărâtă de shaorma sau după o muștruluială capitalistă a șefului de birou. Recuperatorii nu te iartă nici în metrou, nici în piață, nici măcar atunci când ai crezut că totul s-a terminat și îți poți întinde, domestic, cracii pe măsuța din fața televizorului.

P1010830

   ANPC-ul va înainta o propunere de lege care va limita comportamentul recuperatorilor de creanțe, în traducere asta înseamnă că vor fi nevoiți să nu mai fie giboni, ne vor susura delicat la ureche suma pe care o avem restantă la plata gazului și apei calde, fetițele alea dulci nu ne vor mai excita atât de des pe cât ne-am dori, ci numai de două ori pe săptămână cel mult. Aici vreau lama să-mi tai venele, am devenit isteric. Ce vom face de-acum încolo fără spectacolul zilnic plin de miez etic, oferit de fírmele de recuperare? Nu vom fi mai triști, apatía în rândurile românilor nu va deveni cumva o patologie de neoprit? Sincer, vreau să fiu ținut în priză, să mi se spună zilnic ”nenorocitule, datornicule mizerabil ce ești, treci pe la ghișeu fuga-marș”, nu vreau să-mi fie lăsat de izbeliște spiritul liber ca pana din pletele lui Winnetou. Vreau cătușe, ordine și amenințări. Vreau rigiditate și chingă strânsă pe crupă, sunt un aducător de pagubă oricărei firme nobile prestatoare de servicii.

   În semn de protest pentru acțiunile ANPC împotriva firmelor de recuperare, mă voi închide pentru câteva zile în frigiderul nou-nouț, cumpărat cu creditul pe buletin oferit de cea mai drăguță bancă din cartier. Da, am fost un inconștient atunci când am cerut 1500 de roni pentru a-mi achiziționa abominabila mașină frigorifică ce huruie nesatisfăcută în bucătărie. N-am avut minte, sunt un burgez fără limite dedat huzurului. Pleosc! Pleosc! O mănușă neagră mă pocnește peste față, iar tocul-cui al îngerului sexy de la celălalt capăt al firului mi se înfige direct între fese.

”Academia Cațavencu” print 5 oct. 2015

Anunțuri