Despre vuvuzeaua vremelnică și paralizia unui sistem

   Mi-a venit din nou rândul să fiu rigid, slobod la gură și rupt de realitate, așa cum mai au unii mitocani senzația. Pentru că ne vom stropși câteva zile pe lângă polițistul de pe motocicletă și vom zvârli epopeic cu rahat în izmana cu ifose de vicepremier. Asta vom face, în cor, cu sau fără surdină-n buze. Mă întreb dacă mortul ar fi luat atitudine zilele acestea în cazul în care un coleg de-al său și-ar fi rupt gâtul în exact același mod. Doar mă-ntreb, ok? Cinic, la rece.

   Știți de ce orice fâs durează câteva zile? Pentru că oamenii ce ar putea să vorbească articulat, cu argument și dovezi, cu greutate în frază, nu o fac. Sindicatele lor tac. E o tăcere de criptă de zeci de ani de zile printre magistrați, polițiști, militari, servicii, un capac de marmură e pus ermetic peste gura tuturor. De ce? Mirajul popotei, al magaziei de bocanci, al avansărilor la foc automat cu zecile de mii, salariile mărite ca după un ceas elvețian, steluțele ce pică galactic pe umerii hipopotamilor în uniformă, toate aceste motive induc somnolența asta monstruoasă ce paralizează un sistem.

   Uneori mai cad avioane sau motociclete-n găurile străzii, își mai despică țeasta câte un pilot sau vreun polițist tembel ia șpaga-n văzul lumii și nu mai poate fi acoperit țambalul. Sunt cazuri. Sunt firfirici, cum ar spune turcul. Tăcerea din sistem e ca o plapumă cu fulgi de gâscă, acoperă tot, de la unghiile căprarului pân’ la bărbia generalului.

   De toate aceste lucruri se mai ocupă doar niște bezmetici ce dau din gură pe net, niște oengheuri luate periodic în crăvașă de deontologii de serviciu și o mână de ziariști ce, periodic, sunt avertizați să treacă strada doar pe zebră.

”Academia Cațavencu” online 22 oct. 2015

Anunțuri