Moartea vizitează proștii

   Poți să mori din prostie? Oricând, fără nici un efort.

   Cu ceva timp în urmă s-a întâmplat ca o piatră să se formeze direct în glanda salivară. Acumulare de salivă, infecție, dureri enorme (tesla-n testicule e mângâiere), antibiotice, antiinflamatorii etc. Tot tacâmul de rigoare. Medicul de familie mă trimite la chirurg pentru a evalua cazul și a stabili procedura de urmat, recte operația de extragere a bolovanului de mărimea unui sâmbure generos de măslină. Analize, un întreg interogatoriu, întâlnire cu anestezistul, încă o dată cu chirurgul, totul beton. Operație pe 29 octombrie dimineață, adică ieri.

   Se pregătește Gogu respectând întocmai indicațiile chirurgului, adică se oprește din halit de miercuri seară (28 oct.) de la 22.00 și nu mai bea absolut nimic. Joi 29, deșteptarea la 7.00 – ferchezuit, frumușel, dușat strict, fără mirosuri și deodorante. Bun până aici. Cu permisiunea medicului iau o pastilă cu doar o gură de apă. Ora 9.00 – mă prezint la spital, hârțoage rapide, asta e camera dumitale, dacă totul merge bine pe la 11.30 intrăm în sală. Oamenii, corecți, mă iau pe sus la 11.45, lugu-lugu înainte de a mă urca pe masă, respiră adânc, masca pe moacă, iar de aici nu-mi mai aduc aminte nimic. Zero, nimic. Până la 13.45 când mă trezesc.

   ”Ce-ai făcut, prietene?” Anestezistul mă ia tare: ”Nu ți-am zis să nu mănânci nimic înainte de tăiere? Ai trecut pe lângă moarte uite cam la distanța asta”. Și-mi arată vreo 2 mm. între degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă. Dom’ doctor, să mor io dacă am halit ceva, de la 22.00 noaptea trecută n-am băgat nimic în fizic, doar o gură de apă azi-dimineață cu o pastilă. Dar aveam voie. ”Da, aveai voie, dar refluxul gastric ce a urcat pe esofag nu era doar apă, ai mai mâncat ceva pentru că era prea mare cantitatea și ți-a întrat în plămâni în momentul intubării. A trebuit să aspirăm imediat, noroc că am fost pe fază și am acționat repede, altfel nu mai conversam acum”.

   Cunoașteți senzația sau nu? Să afli că te-a vizitat aia și că doi oameni, chirurgul și anestezistul, au făcut tot posibilul să te-ntoarcă pe-o parte, să aspire, să curețe și să-și continue treaba? Eu am aflat-o. Pe pielea mea.

IMG_20151029_153234

   Am fost în salon, îngrijiri ieri toată ziua, antibiotice, calmante, constante vitale la fiecare 4 ore, toate minunile introduse-n venă. Același protocol toată noaptea. În dimineața asta am ieșit. Viu, pe picioare.

   De ce spuneam la început ”din prostie”? Ieri când am ieșit din casă spre spital, am luat o bomboană. Aveam un gust oribil în gură. Teamă? Habar nu am. Poate. Nenorocita aia de bomboană îmi produsese atât de mult suc gastric și-mi trimisese moartea în sala de operație. Da, prostie. Pură. Abia azi, acasă, mi-am adus aminte de dropsul ăla nenorocit. Pentru că tușesc și-mi ies cheaguri de sânge din plămâni. Totul e însă sub control.

   Noroc cu oamenii ăștia, chirurgul și toată echipa lui de asistente și infirmiere, că și-au făcut treaba. Într-un spital normal. Fără fasoane. Fără să pună condiții. Au operat un străin. Fără să-i ceară plicul. Nici înainte, nici după.

   Peste două săptămâni merg la control. Voi recunoaște că am fost un cretin și le voi mulțumi așa cum merită.

jordienjuanes (2)

   Alături de chirurgul Jordi Enjuanes – Spitalul ”Santa Tecla” Tarragona

Anunțuri