Goodbye to Gravity

   Nu am nevoie de semnături în cărți de doliu, de ambasadori cu flori în brațe, nu am nevoie de compasiune spontană, de cortegii și discursuri. Spectacolul ieftin în care suntem gata să ne scufundăm acum nu este decât o reeditare lacrimogenă a ceea ce facem ori de câte ori trecem printr-o tragedie: ne smiorcăim parșiv de după perdele, comozi, din canapele, cu telecomanda în mână. ”Ghinion, s-a-ntâmplat” vor spune mulți. Nu imbecilule, nu s-a întâmplat. Noi am făcut să ia naștere catastrofa.

   Simt nevoia în aceste momente ca fiecare să-și dea seama că printre ”sataniștii” din club putea să se afle propria odraslă sau copilul vecinului, al fratelui, în clubul morții și-n fața chitariștilor decedați se putea afla băiatul de la etajul trei ce te salută zilnic și-și aruncă rucsacul în spate, plictisit, pentru a merge la școala ce-l îndobitocește progresiv. Am nevoie să știți că oamenii ăia cântau despre corupție și despre libertate, despre un sistem infect ținut în picioare și de starea noastră de colcăială eternă.

   Sper din tot sufletul să iasă pe stradă copiii ăștia mai mici sau mai mari, cu bărbi, cercei, frizuri ciudate și ținte-n geci, să iasă din cluburi și baruri și să urle pe stradă pentru moartea prietenilor lor. Azi sunt satanist și ”rag” cu ei. Îl las pe Roger Waters să se odihnească și-i iau în brațe pe Vlad Țelea și pe Mihai Alexandru.

   Cântați, băieți. Mi-e silă și plâng.

Anunțuri