Există mizerabili în viață, spunea Voltaire, ce consideră că dacă știu să scrie și să citească, se pot cățăra pe scara socială vânzând în dreapta și-n stânga scandaluri, în loc să-și practice meseria. Sunt indivizii care, indiferent de rafturile de bibliotecă înghițite, au mintea congelată în Evul Mediu. Nu contează că internetul a ajuns cam prin toate bordeiele națiunii și că mașinile au înlocuit carul cu boi. Pentru ei pumnul în masă e sfânt și cuvântul bărbatului în bătătură e literă de foc. Iar femeia… Vai, femeia, acest breloc ridicol, bun de pus la brâu și scos să taie ceapă pentru tocănița de la cină, utilă doar să ridice din beci ulcica cu vin rece și s-o curețe de broboane. Femeia este pentru ei, ocazional, sirena cu fustă mini, cu două picioare lungi ce musai trebuie să fie dulce, mieroasă, languroasă, obiect sexual cu buze de ciocolată și neapărat o superbă curvă-n pat cu sânii tari și rotunzi ca un balon cu aer cald, o excelentă dansatoare de vals și tango, să șerpuiască pe bulevard cu ”pieptul în față și dosul în spate”, mamă bună la copii, umilă la masă și expertă-n aruncarea jumărilor în tigaie. Muierea este pentru acești brontozauri cu testicule o ștergătoare neobosită a prafului din sufragerie și, obligatoriu, trebuie să dețină un master în trecut cu fierul peste cămășile scrobite.

   Individul în cauză este de cele mai multe ori educat, dar simultan rigid și devine imediat o fascinantă brută atunci când se angajează în discuție, transpiră furie prin toți porii dacă femeia de lângă el nu se încadrează în șabloanele imaginare ale acestuia și tinde să-i corecteze permanent atitudinea. Purtătorul de penis și profesor de bune maniere trece invariabil prin politică și prin consilii județene, predă fizică la colegiu, umilește elevele atunci când are ocazia, le învață mersul sexy, servitul ceaiului, meseria de gazdă perfectă și-i sfătuiește patern pe băieți cum să-și aleagă nevestele. Nu-i scapă nimic, devine șef de partid la județ, candidat la primărie, sare ca o capră peste obstacole și ajunge secretar de stat în minister. Este traseul clasic al politrucului lingău ce nu poate altfel să reușească în viață, singura lui calitate este viteza cu care limba-i funcționează circular peste toate mânușițele ce se lasă pupate și, suplimentar, dimensiunile portbagajului mașinii cu care se deplasează din târg la capitală.

   Oricât ne-am strădui ca societate pentru a crea sau pentru a aduce din afară sisteme ce ar putea fi aplicate în țară, vom înainta, lent, ca o hoardă de moroi dacă nu vor dispărea din mijlocul nostru mitocanii în costum și cravată. Dacă nu vom reuși să ne antrenăm privirile pentru a-i depista în timp util pe cei ce nu s-au tras complet din maimuță și nu au coborât de tot din copac, acesta va fi ritmul în care ne vom dezvolta și-n continuare. Iar panorama din școli și licee va fi aceeași, o inerție ce îngrețoșează pe oricine și nu-i lasă să răzbată decât pe cei ce au într-adevăr capacități intelectuale fantastice și nu pot fi opriți sau pe copiii care beneficiază de condiții economice ideale pentru a-și plăti orele suplimentare de pregătire. Nu se poate merge înainte cu comportamente retrograde, este imposibil să formezi generații utile pentru o societate care s-ar dori normală în viitor, având drept modele personaje cu asemenea tipar deontologic și profesional. Nu este suficient să ai o mantie. Devine fundamental spiritul omului ce intră sub ea. Toca nu e bună de nimic dacă ciucurii îți intră-n ochi și devii un chior cu aspirații de campion la tir olimpic.

”Academia Cațavencu” print 2 nov. 2015