În oglindă

French President Francois Hollande, French deputies and senators sing "La Marseillaise", the French national anthem, at a special congress of the joint upper and lower houses of parliament at the Palace of Versailles, near Paris

   Parlamentarii francezi vor modifica Constituția. Au anunțat că vor retrage până și cetățenia celor născuți în teritoriu francez dacă vor fi condamnați pentru activități relaționate cu terorismul, putându-se ajunge și la expulzare imediată.

   În România continuă amatorismul flagrant. Jocul infam pentru portofolii ministeriale este o bătaie de joc la adresa celor care doresc schimbarea radicală a clasei politice. Partidele sunt vinovate in corpore pentru plasarea diletanților, activiștilor de partid și veșnicilor suspecți de colaborare cu serviciile într-un guvern așa-zis tehnocrat, sunt blamate pentru dorința de a-și înșuruba mereu personaje sinistre în posturi-cheie, călcând în picioare cererile populației. Nu au învățat nimic și nu dau semne că vor să o facă.

  Noi încă avem senzația că primează ideologiile și că tabăra în care ne-am plasat este cea mai bună. Neputincioși, letargici, își bat joc de noi. Avem iluzii… Și cam atât.

Anunțuri