Cum cădem: cu toții sau pe rând?

   Andrei Pleșu – miercuri, 18/11/2015, Constanța:
   „Am spus asa, sa ma iertati, dar ceva gazetari nu schimbam? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvica, Ciutacu, Striblea, Rares Bogdan, astia-s eterni. Sorin Rosca Stanescu a iesit din puscarie direct la televizor si ne explica, seara de seara, ce-i cu dreptatea. Nu-i vorba doar de ziaristi. L-am intrebat si pe Razvan Theodorescu: domnule, ce cauti cu toti golanii la televizor, seara de seara acolo? Nu ti-e jena sa apari cot la cot cu Codrin Stefanescu, care-i un caraghios si un obraznic de mana a treia?”
andrei-plesu-nu-cred-ca-exista-obiectivitate-presa1350655192
   Avem toate motivele să reproșăm orice, oricui, oricând. Chiar și jurnaliștilor, în special lor în anumite împrejurări. Să nu uităm însă că sunt particulari – știu, putem zâmbi – ce prestează la privat și își iau salariul în funcție de audiența pe care o dezvoltă. Desigur, există variante, presupuneri, unii pot fi mai mult sau mai puțin ”acoperiți”, pot lua chenzina cu sacoșa și din alte părți, ohohooo, gura lumii e mare și ca de obicei nu o va astupa nimeni niciodată.
   Le reproșez altceva la rândul meu, cu tot dragul, intelectualilor din rândul cărora face parte și dl. Pleșu. Publicul, cel care stăpânește telecomanda și cumpără ziarul de la chioșc, este des învinovățit de lipsă de educație civică, informațională, că nu are o bază etică și morală, că nu știe să se orienteze în această junglă mass-media. Corect până aici? Care este acuzația de care vorbeam?
   Domnilor profesori, scriitori, actori, filozofi, medici, toți cei care sunteți acceptați de către societate drept intelectuali, și pe bună dreptate, ați lipsit enorm de la catedra publică pe care ați avut de-a lungul anilor datoria morală de a o ocupa. În orice moment ați fi putut strânge rândurile pentru a oferi publicului cursuri de civism, lecții de reală căutare a logicii și bunului-simț pe care orice cetățean european ar trebui să le domine și cu ochii cârpiți de somn. Oricând ați fi putut cere televiziunilor tronsoane în care să arătați telespectatorilor cum se recepționează, mestecă și digeră un mesaj. Poate că nu am văzut eu, dar nu cred că ați făcut acest lucru foarte des. Nu vă contestă nimeni atributele intelectuale și profesionale, ar fi o nebunie din partea mea și a societății în general. Dar lipsa din fruntea celor care vă prețuiesc și a celor care ar fi avut nevoie de exemple nu se poate trece cu vederea. Și nu putem uita că unii dintre dumneavoastră (mulți, puțini?) s-au lăsat prea ușor ademeniți de scamatorii politici contemporani. Scaunele călduțe adorm și cele mai ascuțite minți, de aceste capcane nu s-a ferit foarte multă lume în ultimii ani. Dimpotrivă, aș zice.
   Nu e o punere la zid. Nu sunt persoana potrivită, poate că nici căderea morală nu mă indică drept etalon al vreunei părți din urbe. Încerc doar să reamintesc un lucru, ca simplu civil ce mă aflu pe canapeaua din salon: vina, acest țep năstrușnic și invizibil, e bine s-o mai împărțim din când în când. Ca nu cumva vreun taler al balanței să ne strivească unghiile de la picioare.
Anunțuri