Bombe cu lapte praf

   ”Singurul bombardament cu care aș fi de acord ar fi acela cu lapte praf și biscuiți” spunea acum câteva zile fostul președinte al Uruguayului, Jose Mujica. Desigur, este o frază pe care foarte mulți ar lipi imediat și riguros eticheta de utopie, romantism întârziat sau schizofrenie a funcționarului ajuns la pensie.

   Câteodată, pentru a nu intra în capcana cablurilor de înaltă tensiune, piloții baloanelor cu aer cald aruncă sacii cu nisip de la bord. Ar fi bine să practicăm această tehnică, măcar pentru a ne construi pentru câteva clipe iluzia că evadăm din atmosfera cinică a realității imediate.

   Ce este mai oribil? Faptul că lumea occidentală folosește mână de lucru ieftină și atrage generații cu care ridică economia națională într-o formă rapidă? Că masele de muncitori, odată terminată lucrarea și nemaiavând ocupație, se adună în așa-zisele ghetto-uri de la marginea marilor orașe ale lumii? Unde se află marea demență: în atacurile teroriste ale fanaticilor religioși sau în ipocrizia cu care ne-am obișnuit să-i tratăm pe cei care nu aparțin rasei, tradiției, vetrei satului?

frompariswithlove

   Nu-mi dau seama dacă putem așeza pe aceeași treaptă crimele lumii occidentale cu asasinatele născute din mințile obscene și fanatizate ale radicalilor islamiști din ultimii ani. Poate că da. Depinde de context, de apetența pentru dialog și de răbdarea cu care am înșira la un moment dat argumentele pe masă.

   Ceea ce mă surprinde în fiecare zi este ușurința cu care ne acoperim urechile și ochii, înlăturând vehement încercările celor din jur de a vedea și altceva. Crimele nu se pot opri cu alte crime, practicând la nesfârșit această formă de acțiune nu facem altceva decât să sprijinim focarele de violență, micile și marile războaie în care suntem și vom fi cu toții introduși fără voie. Jucăm împreună o ruletă rusească în care glonțul e introdus de o mână nevăzută.

   Oaspetele care nu respectă regula casei trebuie să plece, dar nu  poți închide ochii ani de-a rândul emițând acum, când îți împrăștie creierii pe pereți, scuza că nu ai știut cum se comportă la tine în sufragerie. Scuza ipocrită a gazdei mi se pare la fel de periculoasă ca lama cuțitului cu care i se taie beregata în aceste zile.

   E cinică, sordidă, e groaznică reacția (pentru unii legitimă) de a bombarda nații pentru a opri o mână de oameni cu mințile făcute franjuri. Știm de ani de zile ce vor să facă, dar nu am mișcat un pai. Acum ni l-au băgat, adânc, în ochi.

   Nu, această nebunie nu se rezolvă cu bombe. Chiar dacă au, ostentativ și crud, scris pe ele ”cu dragoste, din Paris”.

Anunțuri