Persoane cu handicap batjocorite de comisii medicale

   În fiecare zi mă întreb dacă suntem normali, dacă ne facem treaba așa cum e scris ”la carte”, mă întreb zilnic dacă cei care decid vieți dintr-o ștampilă sunt conștienți de însemnătatea rolului pe care îl au în societate. În cazul de față este vorba despre o comisie medicală ce consideră că d-na Eugenia Szekely din Cluj nu mai are nevoie de însoțitor, deși bolile de care suferă nu numai că nu au dispărut, dar pe zi ce trece o fac pe aceasta să devină mult mai dependentă de cei din jurul său.

   D-na Szekely (69 de ani) este paralizată, a avut un accident vascular și îi este aproape imposibil să se deplaseze. Are următoarele diagnostice: Monoplegie superioara dreapta, parapareza. Stare post AVC ischemic in tetoriul sylvian stg. cu transformare hemoragica, focare cu demielinizare bulbo ponto mezencefalice (confirma RMN). Afazie motorie DZ I D tip 2. Polineuropatie membre inf. HTA st 2. Reflexvelopalatin si faringian abolit, tulburari de deglutitie. Fiica dânsei, Alexandra Starjil, este cea care o îngrijește și cea care mi-a trimis următorul mesaj:

   ”Am zis mai demult ca am sa povestesc ceva. Uite ca acum sunt atat de suparata incat e musai! Poate pentru ca am vazut ca se intampla cat de cat ceva cand esti citit. Povestea este cam asa: mama mea din 2004 este paralizata, nu vorbeste, nu se deplaseaza decat cam doi metri de la pat la baie, partea dreapta este complet ”moarta”. In Romania accidentul vascular se incadreaza la indemnizatie de handicap numai de anul trecut. Anul trecut, comisia de handicap, unde am deplasat-o pe mama, numai eu stiu cum, decide: ”Se incadreaza in handicap grav cu insotitor”. Adica o persoana pe care oricum o plateam din salariul meu ”urias” de asistenta. Bun pana aici, totul in regula. Anul acesta in august cer comisia sa vina la domiciliu. Asa prevede legea pentru bolnavii netransportabili. Au venit trei persoane care, in trei minute, au terminat CONSULTATIA. Raspunsul comisiei, care este alta si care nu a vazut pacientul, decide: ”HANDICAP GRAV, FARA INSOTITOR”. In lege nu exista asa ceva. Am facut contestatie la Cluj la Comisie, raspunsul a fost halucinant. De ce? Certificatul primit era semnat numai de cateva persoane, nu de toata comisia. Am facut facut contestatie la Bucuresti si 11 oameni atesta ca certificatul eliberat de Cluj este OK. Ma tot intreb ce sa fac? Sa-i dau in judecata? De unde mama minunii atatia bani? Sa scriu la un ziar? Sa ma duc la Colegiul Medicilor? Dar din comisie nu fac parte numai medici! Cert este ca in 2014 am avut insotitor platit de primarie, adica ceea ce a certificat medicul neurolog a fost luat in calcul. Anul trecut scorul dat de neurolog a demonstrat ca are nevoie de o persoana care sa o ajute. Anul acesta acest scor arata ca este mai grav, logic, ca doara nu se vindeca! Si, culmea, trei fetite, psiholog si nu mai stiu ce au fost decid ca nu! Cate persoane or mai fi in situatia mea? De ce cand mama mea a avut demnitate si a muncit toata viata sa fie umilita in acest fel? Multumim din inima comisiei de handicap! Dar cel mai important este ca fiind diabetica, insulinodependenta, eu sunt cea care fac de doua ori injectia si pentru ca nu mai poate inghiti mancarea trebuie sa o ,,blendarim” , si pentru ca piciorul drept e paralizat si avand si un deget care este retractat, la fiecare pas indreptam degetul, pana s-a invinetit de la atata masaj! No, cam asta mi-am amintit. Ce nu am precizat este ca in ziua in care am primit certificatul de anul acesta si am vazut ca nu mai are dreptul la insotitor, mi s a spus sa o duc la comisie. Pai nu mai chemam comisia acasa daca era transportabila! Directorul DGASPC Cluj este Tamas Daniel. Si catre el am trimis o contestatie, dar nu am primit raspuns. Ce ai face in locul meu ? Multumesc.” 

   Ce facem acum? Câte cazuri de acest fel mai sunt în țară, de câte ori vom mai lăsa senzația de batjocură să planeze nestingherită? Avem, desigur, doar punctul de vedere al părții afectate. Presa și autoritățile sunt în măsură să acționeze imediat pentru ca acest caz să revină în discuție, pentru a cunoaște și părerea medicilor din comisie.

   D-na Szekely a contestat cel de-al doilea certificat  de încadrare în grad de handicap. Autoritățile și-au luat, comode, un timp de gândire. Cât vor reflecta? Până când familia va ajunge la capătul răbdării, până vor rămâne fără resurse? Până când persoana în cauza va muri și nu va mai putea contesta absolut nimic?

   Mă întreabă Alexandra ce aș face în locul ei… În primul rând aș vorbi, aș scrie și aș trimite mesaje către zeci de adrese, mass-media, instituții, plângere penală dacă este nevoie, aș face în așa fel încât ”spectacolul” de care se tot feresc autoritățile să fie maxim. Le e teamă de cei care vorbesc, le este frică de oamenii care își iau inima în dinți și încep să dezvăluie situația așa cum este ea – reală, goală, sordidă, falsă. În primul rând, Alexandra, aș vorbi dacă ceva mi se pare nedrept. Și e bine că tu o faci. Pentru că nu ai absolut nimic de pierdut. Iar cei care vor fi mereu lângă tine, făcând ca problemele tale să fie auzite, vor avea mereu aceeași atitudine.

Anunțuri