Luxul de a NU fi partizan politic. Aceleași mecle anoste

   Dis-de-dimineață îmi clipocește messengerul și mă trage de mâneca ochiului, nedeschis încă. Luminița albastră îmi ridică genele și nu mă lasă să mă întorc pe partea dreaptă. DCP-ul îmi propune să scriu, mă îndeamnă la un dezmăț civic în fața gălățenilor mei din rândul cărora am plecat de mai bine de 15 ani, mă provoacă să arunc fraze întru penetrarea capei groase de lehamite ce a cuprins urbea. Vrea să dau cu virgula în toate părțile și să sap în creierul altora cu verbul. Nu știu ce să zic, nu știu ce-o să iasă, dar sunt convins că nu-mi va face cinste cu cafeaua promisă dacă voi călări lanurile cu bălării din prima zi.

   Amice, hai să stabilim încă de pe acum despre ce ai dori să scriu. Sunt la distanță, văd panoramic și îmi permit luxul de a nu fi partizan politic, sunt rece în a desțeleni pe unul și pe altul cu nume și prenume. Băieții ăștia sunt prea mici pentru cei care i-au votat, nu-i merită, și fac lucrurile mult prea prost și de prea mulți ani de zile pentru a le acorda un interes major. Mai mult, sunt mereu aceiași, aceleași mecle anoste din cârpă moale, ce dansează fals și șchiop pe valsul încrederii gălățenilor. Despre ei? Despre gropi? Despre șpăgile din instituții, vrei să scriem iar despre mârlanul fundamental ce populează doct funcțiile de decizie? Sau poate vrei să ne-aruncăm cu briciul în barba tuturor, stropind cu sânge pereții răbdării noastre? Aș vrea să stau pe-o bancă și să-mi ningă flori de tei pe cap, să nu-mi feresc picioarele de câînii hămesiți de foame, mi-aș dori să intru fără strângere de inimă în orice magazin fără teama de a întâlni cocalarul de serviciu, gata la orice oră să-mi îndrepte conduita. Visez o promenadă prin cartiere fără tone de cabluri suspendate, fără bizoni în șlapi ce scuipă coji din gură și trag smeriți cu deștu’ cruci din cap până-n buric, aș mai avea avea nevoie de muzică-n surdină atunci când beau cafeaua la terasă și de patroni fără lănțug la gât.

   Cum facem, amice DCP? Scriem așa, croim pe linia asta? Mă primește ”Viața Liberă” slobod și fără prea multe păcate? Pentru că eu, căpșunarul, îmi fac timp pentru ai mei cu dragă inimă. Și nu sunt aere. Deși unii, mai sărăcuți la minte, ar putea cădea-n ispita etichetei. E doar o poftă de-a mai pune litere în frază și o invitație la care răspund cu drag.

”Viața Liberă” print/online 3 feb. 2016

Anunțuri