Unirea cu Moldova, între pragmatism și cai verzi pe pereți

   Și-așa-mi vine câteodată să ies din vis cu brațele încărcate de fantezii, l-aș reînvia până și pe Dromihete cu geto-dacii lui pentru a ne conduce spre izbândă. Aș intra senin și plin de coșuri sub comanda diadohilor lui Alexandru Macedon, m-aș face una cu sciții și pământul și cred c-aș fi capabil să-i dau până și mustața lui Stalin cu unsoare de gâscă, doar-doar ne-om uni cu Moldova. Chiar în acest moment vreau înlănțuire cu moldovencele, vreau pământ și apă de la Prut să plutesc ca David Blaine peste podurile de flori întinse către Chișinău. Zâmbesc amar la gândul că dorim unirea cu orice preț, fără să cerem o foaie de hârtie care să cuprindă calcule economice, statistici, proiecții și posibilități economice pentru următorii, să zicem, 20 de ani. Dorim orbește încă o brazdă de pământ. Să fim mai ”dodoloți” ca niciodată. Trăim cu nostalgiile bătăliilor lui Ștefan cel Mare, facem hore în care se prind anual aceleași figuri sinistre ce îngheață împreună, ca mai apoi să se aghezmuiască cu vodcă și Grasă de Cotnari prin odăile primăriilor.

P1010836

   O importantă majoritate a populației românești trăiește și lăcrimează aproape isteric de fiecare dată când se amintește de posibila unire cu Moldova de peste Prut. Să ne unim cu cine? Și de ce? Lăsând deoparte motivațiile sentimental-istorice, ce motive pragmatice am avea pentru a ne dori această decizie? Ei vor? Ce procent al populației este de acord cu unirea cu România, clasa politică de la Chișinău e pregătită să lase frâiele celei de la București? Mafiile de dincolo își vor înceta ca prin farmec activitățile sprijinite mai mult sau mai puțin vizibil de Moscova, partidele vor finaliza furtul și se vor concentra asupra bunăstării oamenilor de rând? Cât despre populația moldovenească, mi-aș dori să știu dacă peste noapte va deveni iubitoare de români și România. Pentru că mi-e foarte greu să cred acest lucru, ținând cont de faptul că imensa majoritate vorbește, simte și gândește în rusește. Nu știu nici dacă Moscova va renunța vreodată la zona-tampon pe care o are sub deplina sa influență la granița cu UE, Putin nefiind nici pe departe atât de slab de înger pentru a patina cu pixul pe hârtie semnând pentru îmbrățișarea frățească a celor două țări.

   Ce produce Moldova, care sunt capitolele la care excelează din punct de vedere economic, cu ce va contribui la bugetul presupusei Românii întregite, ce exportă și ce importă, cunoaștem sumele de care are nevoie măcar pentru a se menține stabilă? Astăzi este o zonă vizibil subdezvoltată din care se fură pe capete, atât rusofilii cât și pro-europenii își bagă mâinile până-n claviculă în sertarele cu bani, iar noi ne pregătim cu o candoare inexplicabilă să le oferim 150 de milioane de euro. E bine că ne-am rezolvat sărăcia din Moldova noastră, e superb că reușim să scoatem Bărăganul din letargie și Vasluiul din foame, am reușit să aducem Oltenia la nivelul cantoanelor elvețiene și am finalizat cu brio corupția sistemică națională. Iohannis se-nvârte-n hora lui Flechtenmacher și pare că nu ia nici o clipă în calcul că este participant, la fel ca toți foștii președinți, la o punere în scenă în care nu poate avea decât rol de figurant. Moldova poate fi doar zilele astea un model pentru noi, zeci de mii de oameni au ieșit revoltați în stradă și au măturat pe jos cu clasa politică. Pentru scurt timp însă. Are prioritate fierberea mămăligii. Și mai sunt de scos barabulele de la beci.

   Nu-mi rămâne decât să visez în continuare la basculante cu pământ și la noi granițe pentru o țară mare și frumoasă, dar care nu ne va fi de folos. Am trecut printr-o nouă feerie de iarnă, înlănțuiți prin piețe, roșii în obraji de la vânt și vinul fiert și am mai jeluit încă o dată pe umărul de bronz al voievodului. În tot acest timp, gazoductul își face datoria și adevărații stăpâni ai inelelor stau cu mâinile pe robinete, gata oricând să le închidă pentru a ne demonstra că lumea cailor verzi pe pereți a cam trecut. Urmează România, cu coborâre pe partea dreaptă. Atenție la glezne, că peronul e cam strâmt.

”Academia Cațavencu” print 8 feb. 2016. Materialul a fost publicat dintr-o eroare de paginație sub semnătura lui Alexandru Ioan Scuza.

Anunțuri