Metamorfoza lui Găbiță, dulăul cu girofar

   Cățelandrii pot trece prin viață drept dulăi veritabili dacă au șansa de partea lor, dacă sunt curajoși și deciși să-și conducă haitele în fruntea cărora s-au așezat. Mai există posibilitatea de a sfârși penibil, în rolul potăii de care se feresc toți. Asta doar dacă au mușcat în toate părțile, năuci, cu spume la gură, numai dacă au fost ocupați mereu să-și rezolve propriile afaceri, de pe o poziție egoistă.

   Nu știi cum e mai bine. Să-l plângi pe Gabriel Oprea în aceste momente când pare că toți ceilalți îl lasă din brațe sau pur și simplu să treci peste subiect mormăindu-ți în barbă că își merită soarta? E ca un câine bătrân, plin de purici, pe care toată lumea se ferește să-l mai scarpine pe cap, vremurile de glorie s-au cam terminat, zilele escortei cu girofar, ale sprâncenelor pensate, ale onorului primit la scară, s-au cam dus și ele. Dacă arunci o privire pe scena tragi-comică a politichiei naționale, poți vedea că nu mai este loc pentru partidul generalului, nu se mai doresc – cel puțin de fațadă – alianțe cu UNPR pentru următoarele alegeri. Dacă aș fi răutăcios aș spune că în ultimele fotografii apare cu o gușă depresivă, având o mină ce nu-l avantajează deloc.

   E trist că a fost nevoie de moartea unui polițist pentru ca spectacolul decăderii lui Oprea să înceapă. A urmat la câteva zile tragedia de la Colectiv, unde societatea a constrâns destul de mult pentru ca demisia să apară. Presa vorbește de titlurile academice ale profesorului Oprea, de plagiat, de faptul că și fiica sa împreună cu soțul au serioase probleme cu diplomele obținute. Nu insist, este totul bine știut. Mă întreb doar ce resurse ar mai putea avea Gabriel Oprea în mânecă pentru a reveni în primele rânduri. Ce jocuri, ce dosare, ce ițe ar mai putea să mânuiască prin spate pentru a menține în picioare un partid în rândurile căruia și-au găsit mereu adăpost fel și fel de personaje sinistre? Cât de bine înșurubat ar trebui să mai fie fostul vicepremier pentru a mai face să conteze un partid fără votanți ajuns totuși în parlament?

   Aici poate că ar fi cazul să ne oprim și să avem puterea de a medita câteva secunde: de ce este nevoie de ani de zile, de polițiști morți, de arșii din club, de cazuri grele de corupție, de ce trebuie să iasă mizeria la suprafață pentru a fi admirată în toată splendoarea ei? Doar atunci reacționăm? Doar în acest moment ne putem mișca? Nu e suficient simptomul, semnalul de alarmă? Dacă am sta câteva minute strâmb și am judeca drept, bătrânește, așa, cu scobitoarea-n colțul gurii, poate că am fi cu toții de acord că într-o societate trează un cățelandru turbat nu poate să ajungă prea departe. Și nu ne-am feri acum de purici și de jabă.

”Academia Cațavencu” online 29 feb. 2016

Anunțuri