Țața multitasking, izbânda de doi bani a democrației noastre

   Țața nu e doar vecina de la bloc ce-și șterge rapid deștele-n poală și se lipește tandru de vizor, nu e doar pensionarul cu foarte mult timp liber, gata oricând să-ți dea raportul despre amantlâcurile din cartier sau despre prețurile cratițelor de la Billa. E o ființă specială, cu doze imense de scuipat la furcă, cu răutate și pizdoșenie în priviri, un RMN al mahalalei pus mereu pe harță. Ea dictează, suge(rează), indică, dirijează, conduce, sfătuiește, își imaginează, propune, refuză, dă din buză, scâncește mieros, plânge la comandă și-ți sună la ușă pentru a cere sare. La zece noaptea, când nici dracu’ nu mai gătește. Pe ce pui sare? Pe iaurt? Pe telecomandă?

   Țața urbană face recenzii la tabloide și știe că Elena Udrea și-a băgat botox pe meclă, urmărește centimetrii de pe fesele Răduleascăi și cunoaște exact tipul de cancer al monarhului, iahtul lui Mîndruță, iaurtul cu bacterii și știe cu exactitate câți pași face Iohannis din fundul terenului de tenis până la paharul cu borviz de pe marginea pistei. E activă politic, participă la campanii umanitare și dă semeseuri la teledoane, pișă ochii la Colectiv și la copilașii morți din spitale, înjură-n cor corupția, dă șpagă la doctor pentru concediu medical și votează. Votează, dom’le. Ciocănitoarea urbană dă cu ștampila pentru că Popescu e demn și curat. C-așa au zis ăia de la televizor. Ionescu e hoț, futu-i muma-n cur de bagabont. Tot la televizor au zis aseară, deci e lege bătută-n cuie. Bine, și Popescu are față de golănaș, dar ce să-i fac? Parcă nu-i așa de agresiv, pare mai așezat, mai omenos.

   Țața de net e feblețea mea, e mântuitorul digital căruia îi pup manșeta, reverul, inelul și urmele pașilor pe unde merge. E cea mai agresivă și tâmpită creatură pe care a născut-o virtualul. Iese de fiecare dată ca un uragan cu dinții înfipți în biți și face ordine. Scrii că Ilescu e mojic – ”Bă, liberal împuțit, nu știi că Antonescu dormea ca porcul în cearceaf?” Orban e un perdant notoriu – ”Fesenistulee, să fac ceva pe mă-ta!” Arunci o poză cu Cioloș și faci o glumă – ”Ce mă, cu Ponta era mai bine, cu plagiatorul ăla ne-ar fi mers altfel?” Țața online e vigilentă, nu-i scapă nimic, e un troll isteric omniprezent, pute și face deranj, se strânge mereu de țâțe și-i sare laptele în toate părțile. Împroașcă reguli și majuscule, se face de rahat, scoate tot felul de dejecții și acuze, după care își cere iertare în cel mai bun caz. Țața digitală are tupeu, e anonimă, stă comodă pe scaun în bucătărie, se-nvârte printre farfurii și spălătoare și mai dă un like din când în când pentru a-și face simțită prezența. Nu o lauzi? Greșeală capitală. Ești de porc, nu-i acorzi atenție. Nu te guduri atunci când țața cu laptop face o remarcă? ‘Te-n mă-ta, bă, nu știi tu ce valoare zace-n mine!

   Îmi plac țațele. Sunt sarea și piperul nației, reprezintă subsolul fără de care nu am ști unde se află mansarda. Vietățile astea care se pun în mișcare la orice frază, fie ea insipidă, inodoră, incoloră, sunt ca biluțele de rulment aruncate pe parchet pe care poți călca și îți poți rupe gâtul într-o fracțiune de secundă. Ele există, sunt acolo. Reprezintă un pericol doar dacă ești destul de naiv pentru a le atinge. Le calci, te paște gipsul. Le acorzi atenție? Ți-au mâncat ziua, timpul și nervii. Dar ele sunt, țațele intrinseci. Genă inevitabilă a fiecăruia dintre noi.

Anunțuri