Am aflat pe surse că SRI a transmis președintelui României o informare prin care este prezentată intenția imediată a lui Vladimir Putin de a interveni militar în Ucraina și Republica Moldova. Cu alte cuvinte, războiul de care toată lumea vorbește este pe cale să izbucnească la granița estică a țării, județele care vor fi afectate în primul rând sunt Tulcea, Galați, Vaslui, Iași și Botoșani. Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acest fapt și a menționat într-o convorbire telefonică o serie de temeri pe care autoritățile române le au în acest moment. A făcut referire mai întâi la o inerentă deplasare a sute de mii de refugiați către Europa Occidentală și a amintit posibilitatea ca grupări românești extremiste, finanțate de Moscova, să organizeze atentate împotriva instituțiilor europene și americane, a căror politică se opune expansiunii rusești.

   Tot ce ați citit până acum este o glumă și o încercare rapidă de transpunere pe hârtie a unui scenariu ce poate fi găzduit nu doar de o minte bolnavă. Fac apel la o pauză de câteva minute, exact cât durează pufăitul unei țigări și degustarea unei cești de cafea, pentru a vă imagina că cele de mai sus se întâmplă deja: sute de mii de oameni își iau bocceluța în spinare, își lasă în urmă casele, afacerile puse cu greu pe picioare, morții din cimitire (da, elementul emoțional e prezent), Copoul, pe Eminescu și Creangă, tricolorul și micii de pe grătare și iau drumul bejeniei (vai, alt cuvânt din care țâșnesc lacrimi). Românii vor face cozi la cantinele sociale din Germania și Franța, iar imaginea rece a sălilor de sport adăpostind la grămadă bărbați, femei și copii ne va sfredeli retina. Ce vom face, cum vom reacționa când ziarele vest-europene ne vor confunda pe toți cu cei câțiva demenți care atentează la siguranța civilizației occidentale? Ce vom spune dacă presupușii teroriști români, finanțați de ruși, vor începe o horă cu mitraliere și grenade prin restaurantele Parisului sau prin berăriile din Frankfurt în numele unor granițe și tradiții, în numele unui naționalism greșit înțeles, dus la paroxism? Vom avea același nivel de comoditate și nonșalanță cu care-i privim acum pe cei care fug din fața gloanțelor din Siria? Îi vom înțelege mai bine pe cei care se feresc de cuțitele talibanilor dacă și noi vom mușca pământ, fugind din fața țarului Putin?

   Repet, e un joc. Dar îl practic pentru că îmi este rușine de reacția unora dintre noi, de fluierăturile și de firișoarele de spumă din colțul gurii ce ne ies când se deschide discuția despre primirea refugiaților în România. Este datoria statului să garanteze că printre ei nu sunt teroriști. Punct. Din acest moment orice altă conversație mi se pare lipsită de substanță. Pot sta lângă noi atât timp cât bombele curg la ei acasă, sunt convins că se vor întoarce pe timp de pace. Trăim de sute de ani alături de turci, tătari, sirieni și palestinieni. Nu a încercat nimeni să islamizeze România. Acest discurs penibil este doar o emanație de prost-gust a unor minți înfierbântate. Și mi se face silă pentru că este produsul românului născut, vai nouă, poet.

”Viața Liberă” online/print 9 martie 2016