Zeițele cratiței nu merg în Dubai

   Bine că a dispărut și fierbințeala mistică a șnurului alb-roșu prins la reverul doamnelor, s-au dus coșarii de gablonț, purcelușii și ghioceii, am ras toate freziile de pe câmp și ne-am calmat în cele din urmă cu agățatul de mărțișoare. Acum e ziua femeii, la ora apariției revistei în chioșcuri bărbații au coșmaruri, remușcări, alții sunt plini de indiferență sau pur și simplu vântul le suflă prin buzunare. Dar trebuie împăcată capra. Și varza, desigur. Nu poate trece luna martie fără un bold în piept sau un ciorap de nylon din piață. Slabă consolare pentru doamnele care așteaptă de-o viață întreagă să fie duse pe o insulă exotică, unde să-și balanseze trupurile diafane într-un hamac, să fie servite de un mulatru atletic cu o ªpiña coladaª proaspătă și plină de energie. Măcar la spa să te ducă bărbatul zilele astea, că nu-i mare lucru. O dată pe an sunt sărbătorite zeițele din fața cratiței. Au și ele nevoie să treacă pe la coafor și să le fie puși zulufii pe bigudiuri, să dea cu o ojă pe unghii și să doboare firișoarele de pe picioare, vor și ele un masaj cu ciocolată caldă și peștișori care să le mănânce pielița de pe călcâie. Că uite, pițipoancele astea consumate, platinatele cu sânii de plastic care se lungesc prin paturile baștanilor, au parte mereu de ”city break”-uri și de sesiuni interminabile de shopping la Milano și-n Dubai. Tanti Maricica de la doi va spumega indignată de furie vreo săptămână, privind îndelung spray-ul de magnolie, și se va consola în cele din urmă cu un show nocturn la televizor. Nu există alte opțiuni, femeie, chiar dacă e ziua ta. Tradiția e superbă pe hârtie, dar cântărește diferit în funcție de buget: nu e totuna portofelul cocalarului parvenit cu chenzina consortului matale. Înțelege o dată pentru totdeauna că mistagogii care ne-au băgat în cap că sărbătorile-s la fel pentru tot norodul, au greșit. Or fi băut și ei vinul de-a-ndoaselea, pe burta goală, și li s-a urcat la cap. Nu mai suferi, tanti Maricico, pune și mata ibricul la foc și hai să bem o cafea ca la mama acasă. Că nici distonocalmul nu mai e ce era odinioară.

P1010845

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 7 martie 2016

Anunțuri