De ce să prostești un prost? Pentru că vrea, pur și simplu

   Îți poți bate joc de un public neinstruit, de o mulțme de gură-cască tembelizată, isterică, gata să-ți pupe limba de la pantof la 3 dimineața? Sigur că da. Oferindu-i știri false, rulând informații din Mezozoicul presei, titluri bombastice, funduri, țâțe și droguri. De ce am ajuns ca orice vită încălțată cu net în casă să poată câștiga un bănuț facil? Simplu: pentru că există sute de mii de fraieri ce înghit sardina cu tot cu conservă.

   ”Știrea zilei” a publicat ieri câteva rânduri despre nepotul Patriarhului Daniel care a fost prins cu droguri în torpedoul mașinii. Gogorița au lansat-o și pe pagina lor de facebook: share, like și văicăreli sinuoase.

știrezilei   Anul trecut, pe 29 august, Nașul TV aducea la cunoștința opiniei publice explicațiile Bisericii conform cărora Emilian Birgian nu ar fi nepotul Patriarhului, aspect mai puțin important în contextul celor scrise acum. Site-ul menționa și că informațiile sunt vechi.

   Știrea inițială a apărut în august 2010 în pressalert.ro fiind însoțită și de un video din momentul arestării presupusului nepot al Patriarhului Daniel. Acesta mai fusese prins și înainte de Poliția Oravița transportând țigări de contrabandă.

   Nu pun în discuție veridicitatea informației, dacă drogurile erau autentice, pure sau alterate, dacă individul transporta cocaină, heroină sau var stins de tras pe nas. Nici măcar nu sunt interesat de gradul de rudenie dintre Patriarh și melteanul respectiv. S-ar merita unul pe celălalt, ambii ocupându-se cu prostirea populației. E adevărat, pe căi diferite.

   ”Știrea Zilei” repetă o informație din 2010. Fără rușine, fără semnătură, fără scrupule. Și o mestecă fără ghilimele, oferind dumicatul unor papagali cărora le tremură degetul pe mouse. Știrea nu reprezintă nimic, nu aduce detalii noi, nu există actualizări, nici măcar data nu este afișată pe site.

   În general, leprele utilizează orice metodă pentru ca gurile lor să halească un covrig. Unde persistă eroarea? În rândul publicului, desigur. Poți fi prostit o dată. De două ori, poftim. Dar să continui să intri mereu pe aceeași pagină, îngurgitând senin orice rahat învelit frumos în sclipici, mi se pare nu doar o dovadă de prostie imperială, ci și o dorință masochistă de a fi luat la mișto. Îți place să ți se întoarcă portofelul în față? E ok, continuă să consumi mizerii. Dar nu te plânge, fraiere, atunci când ești pocnit în mufă. Pentru dureri de cap există paracetamolul. Pentru a vedea hramul purtat de unii, e suficientă o căutare pe Google. De ce nu practici acest lucru? Pur și simplu pentru că ești un tembel ce se lasă prostit zilnic. Masochismul digital e-n floare, iar cocoțații de pe net sunt ca sporii de ciupercă. Plutesc liberi printre biți.

Anunțuri