Lăsați aprozăresele să legifereze! Avem noi grijă de chiștoace, ne vom scuipa în ochi cu eleganță

   Acum cincisprezece ani am lăsat țigările. Am considerat că otrava nu este compatibilă cu plămânii mei și că doresc să am o bună circulație a oxigenului prin capilare. Nu mi-a fost ușor. Veneam de la un pachet, uneori unul și jumătate pe zi. O bună perioadă de timp am continuat să trișez. Mai aprindeam un chiștoc pe ascuns, am mai fumat sporadic două, trei țigări pe zi, ca într-un final să renunț la gudronul infect pe care mi-l administram singur. În prezent fumez trabuc. În weekend îmi aprind o havană excelentă și pur și simplu zac într-un scaun la terasă, încercând să mă bucur de adevărata savoare a unui tutun cubanez de calitate. Fumez de plăcere, nu mă simt deloc încorsetat de viciu și nu escaladez pereții dacă trece timpul fără tutun.

   Legea care a intrat deja în vigoare și cu care sunt de acord, deși are sincope, este ocazia perfectă pentru a ne zborși din nou unii la alții. Nu știm altceva. Nu suntem dispuși să învățăm că divergențele se pot descâlci fără țipete și înjurături de mamă. Dacă există ceva care ne va ucide ca nație, e săritura imediată de pe scaun și aruncarea toporului în țeasta celui din față. Fumatul în spații închise este din ce în ce mai prost văzut în țările civilizate, unde s-au elaborat legi în acest sens. Tindem să devenim civilizați, avem nevoie de o mai bună calitate a propriei sănătăți, ne-am pus vreodată întrebări în legătură cu cei care lucrează în fum și nu sunt adepții trasului în piept? Până și cel mai înrăit fumător recunoaște, chiar dacă nu de fiecare dată în public, că obiceiul este dăunător. Că schilodește pe dinăuntru, că elementele chimice din ”chentuc” sunt de fiecare dată mai toxice, mai puternice, mai adictive. De ce nu suntem pregătiți să acceptăm că putem produce pagube ireparabile celor din jur și percepem totul ca pe un afront? Am auzit pe mulți spunând că e o încălcare a drepturilor civile. Personal, consider această afirmație o imbecilitate atât de jenantă, încât nu voi aduce pe tavă contraargumentul conform căruia și ”fumul tău din plămânul meu” este tot o încălcare, poate mult mai gravă.

P1010851

   Fumătorii vor să fie totul ca înainte. ”Cui nu-i place, să se care”. Nu e chiar așa, e posibil să avem aceleași gusturi culinare, aceleași concerte la care să dorim să participăm, să vedem aceleași filme sau să stăm la un moment dat la aceeași coadă pentru a plăti un impozit. Cred că e timpul ca hainele mele să nu mai pută pentru că am avut nesăbuința să intru într-o cafenea pentru cincisprezece minute, cred pe undeva că a venit momentul logicii care ne poate convinge pe toți să ne respectăm mai mult ca până acum. Nu poți să urli ca un dement într-o sală de lectură, nu aprinzi focul într-un depozit de combustibili și nu ți se va permite niciodată, nicăieri în lumea asta, să arunci cu scaune în cei prezenți la masă. Pentru simplul fapt că gestul tău este în contradicție cu normalitatea. Am ajuns cu toții în anul 2016, cel puțin la noi acasă, să considerăm că fumul e nociv, deci ar fi bine să nu-i obligăm pe ceilalți să-l înghită. Din experiența celorlalte țări care au deja implementată legea, s-a observat că spectrul falimentului printre baruri, restaurante și cluburi este fals. Nu a fost rasă din temelie nici o afacere de acest gen din cauza legii antitabac. Este o marotă cu care mulți ar dori să doarmă în brațe și de acum înainte.

   Legea ne-a făcut să ne luăm de păr în online și am văzut atitudini atât de mizerabile din partea unora, încât te întrebi dacă oamenii au coborât din copac sau mai trăiesc încă bălăngănindu-se printre crengi. Nu interzicerea fumatului este mărul discordiei, ci felul în care a aterizat legea: pe nepusă masă, fără o lansare din timp în spațiul public pentru o dezbatere cu calm a tuturor aspectelor sale. Sunt legi care nu pot fi înfipte ca un pumnal, e nevoie de o pregătire a publicului care este diferit de la țară la țară. Românii nu sunt olandezi, au alt gen de ”praf de pușcă” ce-i face să reacționeze diferit. Există alte percepții, tradiții diferite, până și berea gâlgâie diferit în România.

   Pentru războiul dintre cele două tabere, pentru faptul că privim chiorâș unii la alții, sunt vinovați inițiatorii legii. Aprozăresele și lăcătușii din parlament, frații și verii lui Mihai Viteazul, vina o poartă creierul în ceață al celor ce legiferează după ureche, ca prostul în fața raftului cu metafizică. Este vina agramaților din comisiile specializate, care au ajuns acolo pe șpăgi sau amantlâcuri. Dacă mai avem un pic de rațiune, acești inutili nu ar mai trebui să intre pe liste la următoarele alegeri.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 21 martie 2016

Anunțuri