Urăsc definitiv manualele de istorie. Urăsc organic faptul că se trece nonșalant peste cuvântul ”război”. Urăsc slugile inepte ce-și arogă merite false și își agață medalii pe costum, uitând că au lăsat în urmă milioane de coșciuge și cimitire splendide în care crucile se așează simetric.

   În manualele școlare nu se discută la rece despre efecte, despre dramele prin care trec familiile. Războaiele sunt doar fapte de vitejie, sunt ziduri de apărare pe care flutură steaguri, acte de eroism ce bombează piepturi și cresc pensiile unor înalți funcționari de stat. Luptele există în cărți doar ca deplasări epice de trupe și tranșee săpate, romantic, sub clar de lună. Asasinii morali ce trasează destine din birouri ne sunt prezentați drept strategi ai neamului, iar cei ce scuipă gloanțe pe front devin, vai, doar simpli executanți fără vină. Războiul e moarte. Am devenit o specie dementă. Bombele produc cadavre. Mitraliera împrăștie foame și mizerie, ca și terorismul din zilele noastre. E linia finală. Armele deplasează milioane de oameni ce trec disperați dintr-o țară în alta, căutând o pâine și o sticlă cu apă. Nu fac apologia fenomenului migrației și nu iau astăzi refugiații să-i strâng la piept, nu e vorba despre asta. Ci despre felul în care suntem îndoctrinați din fașă: luați orice manual de istorie din lume și veți vedea că cititorii sunt întotdeauna victime, nu invers. Ni se inoculează ura și setea de sânge inamic. Astfel, cei din jurul nostru devin automat criminali. Prin spălare de creier. Pentru că au avut ceva cu noi, mereu ne-au dorit pământul, bogățiile, femeile și mărul din pom. Dacă vom continua să înghițim conflicte pe nemestecate – unguri/români, americani/mexicani, marocani/spanioli – vinovații nu trebuie căutați în afară, ci în noi înșine. În proasta înțelegere a realității, în faptul că unii, puțini ca număr, trăiesc extrem de bine pe seama minților înguste ale celor mulți. Avem în permanență nevoie de justificarea actelor sângeroase la care suntem martori. Și căutăm cauzele: fabricanții de arme ce vor piață de desfacere, lașitatea șefilor de state, fanatismul religios, noua hartă a lumii sau pur și simplu pofta de a-l domina pe cel de lângă tine. Știm, dar cu toatea astea continuăm să participăm la măcelul reciproc pe care ni-l organizează mai-marii momentului.

   Atât timp cât ne vom crește copiii învățându-i că se pot apăra cu arma și că democrația se împrăștie pe țeava tancului, vom scoate din școli doar generații nesigure, naive, îndoctrinate furibund, ce se vor înfrunta ideologic toată viața. Unii se vor considera eroi, alții vor fi veșnic victime. Adulții, cei care mai au și altceva în cap decât rumeguș, trebuie să aducă și alte concepte în procesul de educație. Pentru că războiul, atât de glorios în cărți, nu este la urma urmei decât o tehnică de împrăștiere a sângelui pe pereți. Mai avem totuși șanse, acum, când aud voci ce molfăie ”apocalipsa” în gingii: să începem să ne privim cu toții ca oameni, ca ființe. Nu ca agresori din fașă. Manualul de istorie trebuie transformat la nivel global, dacă tot ne place să visăm la o altă pace de o mie de ani. El nu mai trebuie să fie o sursă de infecție doctrinară, ci pur și simplu trebuie să devină un jurnal al speciei umane. Al crimelor noastre din care nu am învățat până astăzi nimic.

”Viața Liberă” 30 martie 2016. Preluat și de Inforoes.