”Protecția drepturilor omului este o erezie” – Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse

   În momentul în care glumele proaste, bancurile expirate cu olteni, poantele scoțiene stupide și farsele cu camera ascunsă se epuizează, intervine diavolul în ecuație și începe să dea cu copita în cele sfinte, neținând seama de răstignirea ce va să vină de Paște. Probabil că într-un exces de glorie divină și de prea înțeleaptă îndrumare a turmei de credincioși, Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a hotărât să glăsuiască și bănuiesc că i-a luat-o gura pe dinainte. Așa o fi? Nu vom ști niciodată. Încurcate sunt potecile către rai, iar noi suntem mult prea bicisnici pentru o evaluare obiectivă a itinerarului. Prea mult vin sfințit, s-au înmulțit gradele din vodcă, frigul moscovit produce mai multe pagube ca de obicei?

   Altfel nu îmi pot imagina de ce ar fi spus că ”activitatea de protecție a drepturilor omului este o erezie” și că ”îl alungă pe Dumnezeu din viața oamenilor”. ”În timpurile moderne, omul și drepturile sale au devenit criteriul universal al adevărului și aşa a început exilul revoluționar al lui Dumnezeu din viața umană, din viața societății. Ideea de viață fără Dumnezeu este dezvoltată pe întreaga planetă. Se fac eforturi legislative pentru a aproba dreptul fiecarei persoane de a alege, inclusiv al celor mai păcatoase persoane”. ”Astăzi este vorba despre o noua erezie globală, o nouă idolatrie, care îl smulge pe Dumnezeu din viața omului. Tocmai pentru a depăși această erezie a timpului nostru, consecințele căreia pot fi evenimente apocaliptice… Biserica trebuie să-și direcționeze forța apărării sale, a cuvintelor sale, a gândurilor sale.” a mai spus Patriarhul Kiril.

P1010854

   Cu alte cuvinte, de ce ne-am mai bate gura cu drepturile omului câștigate cu atâtea eforturi de-a lungul ultimilor ani ani? Ce mai contează Carta Universală, egalitatea în drepturi, dreptul la proprietate, la un trai decent, la viață. libertate și securitate, la inviolabilitatea corespondenței, la a fi un subiect de drept în justiție sau dreptul la libera exprimare? Ce mai contează toate ”prostiile” astea când, nu-i așa?, știm cu toții că Dumnezeu le face și le drege pe toate și că peste vorba trimișilor săi pe pământ nu se poate trece? De ce mai luptăm să fim liberi, să avem dreptul să scriem, să gândim cu propriile creiere și să exprimăm ceea ce mințile noastre doresc în aceste momente? Nu merge domnule, e o erezie, o tâmpenie crasă, o născocire drăcească. Singura voce valabilă este cea a unui moș cu barbă ce stă cu fundul pe nori și  ne trimite tunete și fulgere atunci când omenirea o ia razna. Acesta e adevărul absolut și cine este împotrivă e un eretic demn de dispreț. Ceea ce contează e că femeia trebuie ruptă cu bătaia când nu-și ascultă bărbatul, că trebuie să fie virgină în noaptea nunții chiar dacă se mărită la treizeci de ani și că a crede și a nu cerceta trebuie să rămână în continuare activitatea de bază a omului. Dacă se poate, din genunchi și cu capul plecat, să nu care cumva să observe și alte realități în jurul său. 

   Contează doar cuvântul popii, restul sunt prostii. Contează doar amestecul violent al Bisericii în educație, politică și în afaceri, mișmașurile luminatelor fețe bisericești aflate în cârdășie cu interlopii din politică, discursurile meșteșugite ale preoților în campania electorală, dirijând mulțimea mieroasă către un candidat sau altul și, bineînțeles, fondurile de sute de milioane alocate clerului atunci când cuvântul divin o cere. Importante sunt propaganda religioasă și obținerea unei mase de manevră constante ca număr și reacție, limuzinele de lux și chiolhanurile fără număr, cutiile milei cât mai încăpătoare și dărnicia oamenilor ce-și rup periodic din pensii pentru a unge mașinăria Evului Mediu care este în acest moment insitituția Bisericii. 

   Și Aristotel dădea la un moment dat prin gropi afirmând că sângele femeii este mai închis la culoare și că acestea au dinți mai puțini decât bărbații. Dar știința a contrazis în timp aceste imbecilități și sunt convins că însuși filosoful și-ar fi acceptat spășit eroarea în fața evidențelor. Numai Kiril din Moscova continuă sa vadă eretici acolo unde nu există și propagă minuni la tot pasul. Fie vorba între noi, minunându-ne împreună și pogorând asupra noastră harul divin al acestor zile, aș deveni mai smerit dacă Biserica mi-ar explica singurul miracol pe care îl face zilnic, fără greșeală: neplata taxelor.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 4 aprilie 2016

Anunțuri