Mai 2016

   Acel moment superb în care vezi că Mântuitorul unora se ridică la cer, pe când al altora își caută drumul printre coji de ouă roșii și pahare de plastic pe bulevard. – 1 mai

   Cu imensă pioșenie mă gândesc astăzi, 1 Mai, la liderii de sindicat care nu au știut altceva în ultimii ani decât să lingă funduri și să se sărute pe gură cu toți interlopii din politică și din mediul de afaceri. Cinste lor, sper să li se pună mielul de-a curmezișul în această zi de sărbătoare creștină. În pură tradiție burgheză, de dreapta, le urez numai de bine și îmi doresc din suflet să găsească drumul luminat cât mai repede cu putință. – 1 mai

   Nicolae Guță, câtă muie să luați tu și familia ta pentru comportamentul de maimuță bolnavă de onanism al progeniturii tale? Câte șuturi în ouțe mai trebuie să-și ia nația asta adormită pentru a-și da seama că nu se mai poate cu voi și cu tupeul vostru de borfași? Mi-e silă, bă, mi-e greață de muzicanții care nu știu să-și educe copiii. Nu întindeți coarda, că nu ține cât asfaltul. Rapandulelor! – 2 mai

   Un stat criminal înfipt eficient în tot și-n toate. Un stat criminal tolerat, susținut și votat de o nație adormită, ignorantă, pe alocuri tembelă.  Ăștia suntem. Mă surprind din ce în ce mai mult imbecilii care susțin că opinia este vânătoare de celebritate. – 4 mai

   Nu știu cât de relevante sunt gândurile despre vacanța pe care mi-am petrecut-o în țară, despre oamenii pe care i-am cunoscut și despre cei pe care i-am revăzut, îmi este greu să cataloghez dacă, în ansamblu, a fost o reușită sau nu – pare absurd, nu-i așa? – sau dacă merită să obosesc și să condamn pe cineva să-mi parcurgă senzațiile. Timpul liber face parte din viața privată, dar am câteodată nevoie de acel feedback ce-mi îngăduie să realizez că nu bat câmpii. Și turnesolul e aici, l-am dezvoltat în ultima vreme alături de voi.

   Din categoria ”mișto, frumos, pozitiv, nota 10, etc.” fac parte oamenii pe care am reușit să-i cunosc după o îndelungată ”relație” online, persoane cu care am construit, alături de care am pus umărul, atât cât m-am priceput și am rezistat, prietenii vechi și copiii cu care am reușit să mă întâlnesc datorită deschiderii fantastice de care au dat dovadă câțiva profesori din București și Galați.

   Am rămas plăcut surprins de gestul d-nei Mihaela Iacoban, directoarea Colegiului ”A.D. Xenopol” din București, care m-a invitat pe 21 aprilie la o discuție cu elevii, părinții și profesorii, ca urmare a unui articol publicat la câteva zile după evenimentele din Club Colectiv – https://paulgabor.com/…/satanicii-de-la-colegiul-a-d-xenop…/. S-a discutat despre erori și am ajuns cu toții la concluzia că momentul în care un profesor de religie a vorbit despre rădăcinile ”satanice” ale muzicii rock nu a fost foarte bine ales. Telefoanele la clasă, cele 3 tabere – elevi, părinți, profesori – și conflictele permanente dintre ele, lipsa de comunicare și impresia că dreptatea se află doar într-o singură parte, au fost teme care au venit de la sine pe parcursul întâlnirii. Case closed, cum ar spune un clasic în uniformă.

   Profesorii Oana N Botezatu și Goldu Corneliu de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, precum și Doru Căstăian, profesor la Liceul de Artă ”Dimitrie Cuclin”, tot din Galați, mi-au oferit încrederea lor și m-au invitat să le vorbesc elevilor despre mass-media, libertatea de expresie, manipulare, șansele de a practica un jurnalism liber, lipsit de compromisuri și intervenții, am reușit în trei ore și în trei locuri diferite să iau contact cu tot ceea ce avem în acest moment mai frumos și mai lipsit de prejudecăți: copiii. Le mulțumesc tuturor pentru șansa avută și îmi face plăcere să cred că m-am ridicat la nivelul așteptărilor.

   Din aceeași gamă, nebunii frumoși, fac parte și foștii colegi de radio cu care am reușit să mă întâlnesc Doru Florescu (mi-e indiferent de ce scrie în buletin, Florescu rămâi), Dan-Cătălin Predescu, Ema Turcu, Laura Constantinescu, George Neamu (da, Neamu, cel care nu a încetat să fie un ghimpe în coastă), Cezar Oană și Dănuţ Lungu. Alături de ultimii doi din listă am adus aproape bătrânul Radio Galați și le mulțumesc pentru invitația în emisiune și pentru ”caseta martor”. 🙂

   Există și o a doua categorie de care nu aș fi dorit să amintesc și nu aș vrea să dau nume: cei care se încadrează aici sunt micii despoți cu doctorate, filfizonii care cerșesc în mod mizerabil respect și bagă pumnul în gură celor care doresc să vorbească, celor care au o opinie și nu au probleme în a și-o exprima, sunt falsele monumente de pedagogie cu gurița fină și toc subțire la pantof. Aceste personaje lejere, fără esență, doar cu iz, stau încă în fața copiilor și practică o militărie josnică, perfidă, bazată pe șantaj emoțional și pe un sistem de pile și relații care le acoperă comportamentul.

   Voi încerca să adaug și câteva fotografii dacă rețeaua asta de socializare nu-mi va mai scoate peri albi ca în ultimele zile. Sunt doar câteva impresii, la foc automat, pe care am vrut să le împart cu voi. Promit că n-am să mai deranjez la fel de mult de-acum încolo. :)))) – 17 mai

   Gata, domnilor. S-a diluat și Condrea. Sistemul funcționează perfect, uns, milimetric. Nu vă faceți griji. Urmează săptămâni de speculații, frecții și conspirații. Morții nu vorbesc. Aveți o pernă? – 22 mai

   Dacă aș fi fost o lepră insalubră, fiu de securist jegos, dacă aș fi devenit multimilionar și aș fi făcut avere prin diluare și moarte, în nici un caz nu mi-aș fi împrăștiat creierii prin copacii din Corbeanca. Aș fi cotizat corespunzător la băieți (c-așa-i în tenis) după care m-aș fi sufocat pe barosăneală cu trabucuri scumpe prin Barbados. Dar Condrea nu și nu. Ca un mare dobitoc, a ales să rămână patriot până la capăt. – 23 mai

   Apar din ce în ce mai multe voci care cred în sinuciderea reală a lui Condrea, susținând că omul ar fi fost cuprins de remușcări și asaltat de amenințări de tot felul. Ca urmare, nefericitul și-a luat Opelul și s-a izbit de pom. Pe bune?

   Deci e nevoie de mii de morți și de amenințări ca tu, un rahat cu ochi privilegiat de soartă și de sistem, să-ți dai seama că ai greșit? OK.

   Aștept ziua în care șpăgarii, traficanții de influență, politicienii și în general toate leprele care, pe ascuns sau la vedere, nenorocesc oameni, să se dea cu capul de copaci. Acum dacă se poate. Că li se atrage atenția de ani de zile și tot nu bagă la tărtăcuță. – 24 mai

   Mai răsfirați-vă, jegoșilor! L-au reactivat pe nesimțitul de Calimente, cel care ne spunea să mergem la vot în Bulgaria. Apare din nou pe televiziuni și o numește ”bolnavă de spionită” pe fosta nevastă a lui Condrea. O fi nebună, n-o fi? Habar n-avem, dar un singur lucru trebuie să se întâmple acum: să se vorbească. Cei care îndeamnă la tăcere sau împing în derizoriu eforturile oamenilor care vor ca mizeria să iasă la suprafață, sunt doar niște vuvuzele de rahat. – 26 mai

   Nu mai am timp, nici stare de spirit, nici măcar nu mai simt vreo urmă de provocare în a urmări scena politică românească, în special mizeria de campanie electorală în desfășurare. O voce anonimă aflată la mii de kilometri nu va aduce soluții, e insuficient un jet la rădăcină când arde un Amazon întreg. Lumea e sătulă să audă mereu aceleași lucruri, același gen de tânguiri, indiferent de tonul, argumentele și aplombul folosite în mesaj.

   Cei care avem totuși posibilitatea de a urmări ”la rece” actualitatea românească și beneficiem și de alte modele, cunoaștem alte realități, ne bazăm afirmațiile pe anii petrecuți în alte țări, suntem totuși prizonierii unei întrebări: cât vor mai rezista oamenii de acasă?

   Se fură, se diluează, se plagiază, mor oameni în spitale și pe lângă ele, pleacă ei și vin tot ei, copiii lor au preluat sistemul și îl perfecționează matematic, partidele se decolorează și schimbă doar recuzita din alegeri în alegeri, presa joacă mereu la cacealma pentru ca voi, noi, ei, ele să votăm în neștire ca în țara proștilor solemni – cât mai durează și de ce?

   Citeam astăzi comentariul unui cunoscut jurnalist care amintea de eforturile lui Antanas Mockus de a curăța Bogota, dând efectiv afară din sistem tot aparatul administrativ plus Poliția Metropolitană (3600 de persoane). Românii mai cred încă în soluții miraculoase, în căderea îngerilor din ceruri cu pâine și lapte la subsuoară, dar pare că sunt incapabili să-și facă curățenie în propriile curți. Eu am terminat cu poveștile pe tema asta, lehamitea mi-e cât Ursa Mare și consider că orice baterie, fie ea și Duracell, se duce dracului la un moment dat.

   Rămân la căpșunile mele, invocați-i în continuare pe Țepeș, Decebal și Ștefan cel Mare. S-or învârti în groapă uitându-se la ce-au lăsat în urmă… – 30 mai

Anunțuri