La pândă

   Fiecare și-a ales drumul. Un pumn în coșul pieptului. Brusc: nu au negociat, nu au legat cârpe albe pe bețe, nu au vrut nici măcar să-și înmoaie buzele într-o ceașcă cu ceai. I-a împins ceea ce unii inconștienți numesc, în grabă, destinul. Prea multele tăceri au învins? Dorința instantanee de asepsie sufletească? Ceva a încetat să existe, emoțiile s-au rupt în câteva secunde și s-au pierdut în fumul de țigară. I-am privit îndelung cum au dinamitat legăturile. Și-au întors spatele și au pășit. La început în liniște; foșneau tălpile pe nisip, cochiliile calde pluteau pe apă, ca mai apoi să muște din plajă, iar algele urcau și ele, discrete, pe picioare. După câteva sute de metri au luat-o la fugă. Furioși, cu ochii ieșind din orbite. Păreau copiii Tisiphonei, aruncați la întâmplare printre oameni.

   Se întâmpla demult, pe când mergeau foarte des pe malul mării. Aveau ritualul lor pe care nu l-au împărțit niciodată cu nimeni. Mereu i-am văzut ca pe o pereche de tineri vrăjitori ce încercau să tragă cu dinții de valuri și să aducă orizontul mai aproape, să-l lungească pe nisip lângă ei. Nopți de-a rândul m-am ascuns printre copaci și i-am urmărit de la distanță. Am fost un martor tăcut al incantanțiilor, al îmbrățișărilor, am asistat la micile lor războaie hormonale și m-am lovit de copaci încercând să nu fiu descoperit atunci când fugeau către mine, pe neașteptate. Nimeni nu s-ar fi gândit atunci că anii vor hoinări ca pisicile grăbite pe acoperiș, că nu-i vor lăsa să se revadă, că nu-și va mai trece mâinile prin părul ei și nu-și vor mai consuma niciodată nopțile împreună. Nopți toride din care nu ieși întreg la minte, evadezi epuizat în zori, nopți intense, crude, animalice, care nu pot fi așezate în calendar. Au plecat indiferenți, cu mințile agresate de confuzii. Adversari din categorii ciudate. Ca doi puștani pedepsiți în cazemate, purtând războaie cu aplomb.

   De curând, am găsit o scrisoare: „Îți amintești de mine? Știu că n-ai plecat de pe mal și stai la pândă, așteptând răsăritul.” Atât. Fără amprentă. Fără parfum. Un plic nud, o bucată indecentă de hârtie albă, rătăcită printre reviste și facturi, ca un stabilopod în vârf de deal. Mi s-a accelerat pulsul. Azi am cumpărat o carte cu poeziile ei preferate și am înmuiat-o în valuri. I-am umplut paginile cu nisip și l-am rugat pe poștaș s-o trimită la vechea ei adresă.

Anunțuri