Iele în cerc

   Au coborât mereu în șir indian, tăcute, una în spatele celeilalte. Le-am văzut drepte, cu picioare lungi, strălucitoare, rotulele lor m-au scos întotdeauna din minți. Nu au purtat făclii, nici frânghii de care să se țină. Poate doar coamele lor negre și galbene ar fi putut să se transforme în parâme cu care să-mi leg și eu mâinile, mi-aș fi rătăcit și eu degetele în părul lor lung ca o cascadă. Nu am putut atunci, nici în serile care au urmat, mi-a fost teamă ca atingerile mele să devină un nimic pe pielea lor întunecată. Mi-a fost teamă să nu urlu ca un nebun printre trupuri utopice și le-am lăsat să se scurgă, către mare, să-și îndeplinească ritualul. Sunt, totuși, un intrus care stă la pândă. Gata să se înfrupte dacă i s-ar ivi ocazia.

   Farul se stinsese de mulți ani pentru că paznicul îmbătrinse și nu mai dorea să trăiască acolo, în bătaia vântului, cu geamurile sparte. Femeile pășeau cu atenție, să nu se rostogolească pietrele la vale. Cele albe luminau, valurile se auzeau din ce în ce mai bine. Se țin acum de mâini, îmi zvâcnesc venele la gât și ia naștere cercul nebun pe nisip. Noapte cu lună de marmură șlefuită, un lapte indecent care coboară din cer. Încet, pe muțește. Se împrăștie și se introduce în carne, în ochi, în păr. Plaja e albă. E roaba lunii reci care ne penetrează timpanele. Au făcut roată în jurul focului, au jar sub tălpi și nu par să simtă nimic. Sunt transpirate, se contorsionează într-un ritm pe care doar ele îl știu. Au muzica lor internă, le bubuie orchestra în pântece și se rotesc. Au plecat deja în lumea lor despre care îmi spuneau odată că e o scurtă excursie spre moarte.

   Le privesc cum intră goale în apă, cum se scufundă fără grabă printre pietre. Carne și sare, cochilii și sâni în noapte, picioare care bat valurile cu sălbăticie. Nu cred că poate exista ceva mai erotic decât să vrei să te amesteci printre ele cu o barcă, dar să te oprești, de frică, pe mal. Mă simt acompaniat, sigur pe mine, am răspunsuri. Dar totodată sunt convins că pot fi spulberate dintr-o singură privire. E noaptea ielelor stinghere, în trecere de la muțenie la despletire. Noaptea în care fiara e liberă și pășește din tigroaică în mreană cu ușurința unei concesii.

Anunțuri