Fluturi de tuș

   Fluturii nu au vrut niciodată să-mi treacă prin cameră, să se așeze pe pat, au avut mereu propriul zbor zălud, s-au furișat haotic după un scenariu doar de ei știut, nu au vrut să se lipească nici măcar din greșeală de becuri, de șifonier, să-mi caute prin sertare, acolo unde-mi ascund revistele obscene, scrisorile, fetișurile, acolo unde-mi golesc mințile și le las să zacă în întuneric. Nu intrau când eram copil, nici acum ca adult, nici măcar în zilele în care, băgat în pat până-n bărbie, transpiram ca un posedat de febră. Îi văd acum sosind câte doi-trei, dau roată felinarului din stradă și se prind de balustrada balconului. Îi atrage mirosul de pământ umed, rășinos, de tutun îmbătrânit în magaziile din Kentucky sau pur și simplu le place forma sirenelor din lemn pe care le țin între buze.

   Nu știu de ce, poate că au fost mereu ușile închise, poate că eu am fost recalcitrant și nu mi-am dat seama că pot face un bine dacă îți intră în viață, iar gângăniile astea din pergament nu au avut forță să intre prin gaura cheii. Au fost prinse mereu în jocul lor circular, în jurul luminii din fața casei, acolo unde în fiecare seară își etalau rotocoalele. Ca la talcioc, în lanțuri de derviș, cu fuste albe, imense. Fiecare fluture se așeza în scaunul lui, își punea mâinile la ochi și aștepta ca un mustăcios să împingă manivela ce pornea roata. I-am invidiat mereu pentru libertatea arogantă pe care o au, nu știu să-și ascundă satisfacția și mi-au râs întotdeauna în față văzându-mă cum încerc și eu să zbor. Au avut chiar nerușinarea să-mi dirijeze mișcările, flegmatici, din vârful buzelor, îmi spuneau cum să mă ridic pentru a decola fără efort și se îndepărtau după aceea. Brusc, doar din câteva mișcări ale aripilor lor cu solzi. Îmi polenizau speranțele cu fireasca lor nepăsare.

   Acum, de curând, am întâlnit unul mai guraliv. E făcut din tuș și se odihnește lasciv, sfidându-mă dintr-o poză. L-am întrebat ce vrea de la mine, de ce mă urmărește și cu ce drept mă amenință. Cum de a avut curajul să-mi intre în viață atât de brusc, să-mi trezească simțurile cu vocea lui și să mă lase aruncat pe aici, la mii de kilometri distanță. Nu-i pasă foarte tare de mine; împletește fulare, dansează, taie hârtii colorate, merge la coafor, își tatuează tăcerile în talpă și râde. Fără să se oprească, râde puternic, din străfundul plămânilor. Iar mie îmi crapă ochii de poftă. L-am simțit nesigur, cu ochii triști, un vânător de iluzii atins de dezamăgiri și de nesiguranța celor din jur. Am negociat o vreme și i-am promis, în final, că nu voi dispărea niciodată.

   Într-o noapte chiar am văzut cum doi dintre ei s-au așezat pe același scaun și au mâncat vată pe băț. Imperturbabili, provocatori, de parcă firele acelea dulci s-ar fi terminat pe loc, iar ei nu ar mai fi putut să-și amestecele antenele în bumbacul zaharisit. După ce s-au învârtit bine preț de câteva minute, au coborât din scrânciob și mi-am dat seama că nu sunt doar niște bieți amorezi legați pe viață de ghemotocul alb: erau complici, mă vânau, voiau să mă discrediteze ca om, să nu-mi permită să devin și eu un fluture. Planurile mele prostești includeau o plutire, o simplă planare, iar ei nu m-ar fi primit în roi. Liota aceea de insecte începuse să-mi devină antipatică. Mi-au părut deodată egoiste, insecte sectante fără de milă pentru un biet aspirant la statutul de molie astrală.

   Nu erau doar niște larve în văzduh. Am observat asta văzându-le cum înconjoară prada, cu câtă răbdare țes firele și câtă intensitate au volutele lor. Complotaseră ca să poată pătrunde la mine în dormitor și să-mi verse călimara peste față. Să mă compromită definitiv, amestecându-mi praful de pe aripile lor în păr. Nu știu de ce, nu am avut niciodată fluturi, am fost incapabili, și unii și alții, să ne apropiem îndeajuns. Până mai ieri. Nu știam să ne respectăm. Ne atingeam pe mâini, pe față, ne salutam în treacăt și gata. Ne retrăgeam strategic, fiecare în insectarul său, înfipți în propriile bolduri și așteptam să treacă ziua, nopțile, așteptam să treacă timpul fără a îndrăzni să vorbim. Măcar despre vreme. Sau să ne aducem aminte de cafeaua fierbinte scăpată pe aragaz și de sticla aceea cu vin pe care ne-am tot promis-o…

Anunțuri