28

   Se văd cârligele înfipte în tavan? Cele două, groase, de care am atârnat lanțuri. Am agățat o halcă de infinit în primul, iar în cel de-al doilea am să-nfig o parte din viitor. Infimă, cât să dea gust. Să se amestece între ele, dacă la noapte va fi cutremur. Mi-a spus cineva că pământul se va întoarce în somn pe partea cealaltă și ne va trezi pe toți înainte de răsărit, vom cânta împreună arii cu cocoșii de pe gard și vom redesena străzile la locul lor, o să vopsim împreună liniile din mijlocul șoselelor, copacii cu var și buzele cu ruj.

   Plămânii mei și-au pus un fes pe cap, nu mai pot să respire. Tu ești atât de frumoasă, iar eu am devenit atât de gri din cauza întunericului și a zalelor care mă strâng. Sunt răvășit, mi-e foame de vena care ți se umflă nevinovată, de sânul care pocnește între degetele mele, mi-e dor de albul ochilor și de nările tale fierbinți. Eram acolo, te-am văzut când ai ieșit din casă. Aveai părul ud, miroseai a mandarină proaspăt decojită. Și a apă fierbinte. Ești roșie pe piept, pe umeri, pe coapse, ți-e carnea înspumată încă și mi se-mpleticesc privirile.

   Mereu mi-a plăcut la tine în baie. Ai gheizere în cadă care mă moleșesc, îmi fură gândurile și mi le transformă în aburi. Mă tem că diavolul pe care l-am visat amândoi azi-noapte și-a lăsat sângele să curgă în pahare. E bun vinul ăsta. De unde l-ai cumpărat? Mai toarnă-mi câteva picături și du-te pe pervaz. Întinde-te acolo, fii fularul meu din piele, lasă-te goală, să intre lumina peste tine prin orificiile jaluzelei, să te-mpartă în pete de umbră ce imploră căldură și vârfuri de lumină care mă ard pe buze. Întoarce-te puțin, atât. Nu mai mult. Și lasă-ți degetele să danseze în volute pe parchet. Cu amprenta inelarului stâng vreau să-mi desenezi o amforă în praf, s-o umplu până-n gură și să te beau atunci când setea mă ține închis în casă.

   Întinde-te în coșul de nuiele din mijlocul camerei, să-l prind în lanțuri. Voi deschide geamul, să nu te sperii. Acum, că te pot vedea mai bine, seamănă totul cu o fântână cu cumpănă, din acelea care ostoiau pământul cu ciutura. Te voi coborî cu grijă pe geam și am să mă laud lumii cu prada din coș, cu goliciunea sălbatică dinăuntru. Poți să folosești pătura dacă ți-e frig sau dacă vecinii devin prea curioși. Am avut mereu obsesia asta: să te arăt lumii și să te țin ascunsă în același timp, să pendulezi deasupra tuturor, de neatins, imposibil să fii măsurată, pipăită, să-mi fii trofeu agățat la înălțime. Mă înnebunesc amețelile tale, felul în care te sperie etajele, cercurile în aer și groaza din ochi.

   Îți promit că mâine seară va fi altfel. În loc de lanțuri voi folosi funii subțiri. Nu fac zgomot deloc, abia reușesc să foșnească. Coșul îl voi înlocui cu un leagăn și vindem bilete celor care vor să te vadă. Simulează saltul, te rog, nu trebuie să mergi până la capăt. De la etajul douăzeci și opt nu mai există scăpare. Doar un zbor pe care nu-l poți controla. Și un contact prea violent cu asfaltul rece.

Anunțuri