Alee

   O văd în fiecare dimineață. Udă, mângâiată de mături, plină de mucuri de țigară și de urme de pantofi. Șerpuiește obosită printre boscheții din parc. Fierbe din cauza căldurii în lunile de vară ca o fâșie de ficat pe plita încinsă. Și tace. E complice, ne vede pe toți și ne cunoaște fiecare geamăt. Ne duce în spate zilnic și se transformă iarna în fâșie de gheață. Mi-ar plăcea să știu cum se croiesc dalele astea negre, cum stau meșterii asupra lor și le taie cu roata dințată, să văd praful de două degete care plutește în atelier, intrându-le în nări. Se simte uneori răceala cu care te primesc pietrele. Poate pentru că te simt? Știu că minți și vor să-ți arate că ele nu pot fi duse de nas? Frigul șistului urcă perfid din tălpi până-n coșul pieptului. Ați stat vreodată cu rotulele înfipte în piatra rece ca un sloi? Se-aude ceva sau e doar aerul ce-și scoate limbile pe sub ușă? Sunt prea confuz, nu știu de unde apar semnele de întrebare. Și nimeni nu dă filmul înapoi.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s