Torent

   Întuneric. Peste tot. Îți poți răscoli cu ușurință fundul de ochi cu vârfurile degetelor. Dintr-o singură mișcare. Negru masculin, un teritoriu în care nu aș mai accepta pe nimeni. În cap, în jurul meu, e beznă pe burete și pe robinet. În baie, plăcile de gresie nu mai există și nu se mai aud vecinii cum bușesc farfuriile de masă. Un lucru bun. Tac și câinii, și ușile meschine, nici măcar geamurile nu mai au putere să se tânguie. Îmi curge lavă din telefonul dușului, drept în creștetul capului. O Etnă prea lichidă adusă la domiciliu, cărată de un mesager căruia nu i-am dat bacșiș.

   Torn alge pe mine și îmi frec umerii cu ghemotocul de plasă. Simt cum plasticul coboară în pori și scurmă indecent în carne, miroase a petrecere de canibali în care totul frige, se fumează ierburi necunoscute, iar oamenii aceia, pe care nu i-am văzut niciodată, se rotesc în jurul oalei imense. Cada lor e din argint. Strălucește în noapte ca pupilele de pisică lovite de lună, oblic, din întâmplare. Nu mai combin apa. Lovește acum cu toată forța. Îmi urlă oasele, miroase a fum. Nu vreau să deschid ochii, deocamdată mi-e bine. Mă mișc odată cu torentul, merg unde vrea să mă ducă.

 

Reclame

Publicat de

Paul Gabor

www.paulgabor.com