Perete

   Bucata asta de beton mă surprinde plăcut. Mă înfioară și îmi trezește tot felul de amintiri, văd prin ea fundițe roz, șireturi, păpuși și sinucigași amabili, jucării de pluș cărora li se toarnă coniac pe gât și siluete filiforme care ies dintre cărămizi să-mi povestească frânturi de vise. Prin același perete simt un miros pătrunzător de ceapă trasă la tigaie, aud țipetele unui copil și o voce baritonală care urlă cifre din facturile de gaz. Vecinii au iarăși simpozion casnic cu răcnete despre mamă și funcționarii de la bancă. Fata lor cea mare vorbește cu o prietenă despre ultima noapte din discotecă. În gura mare, nu are jenă, nu are complexe. Nu-mi trebuie pahar să o aud. E o tembelă mică și desfrânată, umblă mereu cu dresurile rupte și își suflă nasul pe stradă. Produsul unei familii dezechilibrate, fructul acela necopt al unor adulți neterminați, și ei mult prea obosiți de traiul oribil la care sunt condamnați. Sporovăiesc amândouă despre o nefericire mult prea timpurie și înjură un puști care nu a știut să le sărute. Îi mirosea gura a pește crud și părul, mult prea lung, îi cădea în gură. Le-a fost imposibil să se excite. Abia spre dimineață a reușit săracul de el să le deschidă câțiva nasturi de la bluză, dar era prea amețit de alcool pentru a le atinge sânii. Acum au băgat fierul de călcat în priză. Aud fâșâitul acela inconfundabil al tălpii fierbinți care schiază printre nasturi și înmoaie plasticul din țesătură. Discută în continuare despre o micuță insulă a lor de pe care să practice sărituri în mare, își amintesc de lecțiile de balet din copilărie, de pieile-roșii care le tulburau somnul cu penele din creștet, vor să-și sperie vecinii plimbându-se cu un tigru pe umăr și să-l vadă din nou pe Dali călare pe motocicletă. Copile nesfârșite. Se frig cu vârful fierului și-și ling bășicile reciproc. Ciocănesc ușor în zid. Se face liniște pentru o secundă. Fetele râd și ies în stradă. Magazinul cu pereți albaștri și-a deschis și el porțile. Acolo se vând pălării și batiste de acum optzeci și trei de ani. Și nu miroase a ceapă. Nici a cârpă arsă.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Perete&8221;

  1. nisipul fin si mirosul Mediteranei ca un zid albastru ce nu desparte faleza de linia orizontului si nici marea rasturnata in cer; plaja fara timp, fara anotimp, fara fguri sifonate si fara suflete ravasite
    doar o agitatie care nu se aseamana cu altceva– este Costa Brava
    si umbrele mereu prezente ale celor doi: Picasso si Dali
    nu incearca cineva, oricine sa le fixeze pe perete

  2. 🙂 cu plasmele de acum, oricui ii este, oarecum, la indemana; cu orice ar fi ornate si aromate tartinele, sunt ingredientele scenografiei; licoarea din acel pahar se scurge pe genericul de/ din final
    ––-
    chiar asa: nu acum sau nu abia acum regasesc risipite pe aici fragmente dintr-un scenariu inca nepredat (probabil trebuiesc regasite cele vechi)

    1. Acum am pe blog doar câteva miniaturi, puține ce-i drept, dar sper ca până la sfârșitul anului să termin de revăzut și corectat cele aproape 170 care vor face parte, sper, dintr-o cărticică.

    2. 🙂 🙂 in sfârșit izbutesc sa aflu ceea ce bănuiam, ceea ce asteptam si iată ca azi am o zi mai bună
      sănătos să fii, in rest, intr-adevar, tu te descurci
      Mulțumesc, Paul!

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s