Printre dinți

   Cel mai mult îmi plac zgomotele mici care ies din piatră și din zbaterea calamarului, înainte de a expulza cerneala în ochii dușmanului. Par că se nasc în măruntaiele pământului și ies de acolo odată cu lava, cu fierbințeala magmei, călare pe bolovani fierbinți. Se formează în coșul pieptului și curg pe umeri în nopțile în care, uzi, obosiți, cu privirile pierdute în bârnele tavanului, ne legăm strâns unul de celălalt și ne strivim degetele în pocnete de falange. Nu înțeleg cum de nu te-au lăsat să vorbești secole de-a rândul, ți-au mutilat pieptul și labiile, au mulțumit dumnezeilor lor că nu s-au născut femeie și te-au ținut mută printre obiectele de uz casnic. Mă absorb văile tale, colinele de pe spatele tău care coboară în călcâie și mă orbesc carnal.

   Vreau o tonă de confétti, să sărbătorim noaptea asta gălăgioasă. Te invit să ne plimbăm prin întuneric, pe străzi care intimidează prin îngustimea lor și prin felul în care aruncă în noi cu felinare. Vreau să amplificăm urletele, gemetele, să ne urcăm amândoi pe pereți ca tablourile proaspăt evadate din galeriile de artă și să rătăcim prin cartier, printre magazine în faliment și polițiști somnoroși, înveliți în uniforme. Când scrâșnesc din dinți îmi aduc aminte că praful nu se îngurgitează, nu-și are locul în mine sau în gândurile mele. Dar aud. Sunt minuscule, sunt zgomotele acelea care te scoală din morți și te iau la palme până când, îndrăcit, te ridici și dai din nou cu capul de viață.

Reclame

Publicat de

Paul Gabor

www.paulgabor.com