Inorogul

   E acolo, în penumbră. Cad firele cascadei peste el și devine alb. Tot mai alb, se ridică în două picioare, salută, nechează, trage cu dinții de crengi și se uită direct în ochii mei. Mă privește trist astăzi. Nu i-am adus cuburi de zahăr. Încerc să-l amăgesc cu două siluete portocalii pe care le țin în podul palmei. Am tăiat un morcov pe jumătate și vreau să i-l ofer. Îmi fac datoria mereu și îl întreb dacă îi e bine, dacă e sănătos. Aștept un răspuns negativ și vreau să ezite, să-mi arate că știe să greșească, să-l văd cum reacționează fără medicație la îndemână și fără apărare. E, totuși, un biet armăsar cu corn în frunte. După ani de zile de rătăciri s-a preschimbat într-o gloabă lipsită de sentimente. Nu mai poate să muște. Îmi dă sfaturi și-mi râde în nas dacă insist să-i caut fisuri în raționament. Sunt un nimeni care și-a pus în cap să-i altereze bătrânețile iremediabil. Când îmi cere, îi povestesc despre oamenii cu care îmi petrec timpul discutând prostii despre viață, despre ratații care nu fac altceva decât să împroaște răutăți și să sufle neîncetat în fundul unui ego lipsit de dimensiuni concrete, îi mai descriu iubirile falite și intențiile neduse la capăt. Aștept să deschidă ochii. Uneori își îndreaptă cornul către mine și mă roagă să i-l învelesc în staniol. Îi este groază de insolație și de globul acesta care fierbe. Și-a încărcat cuierul cu pălării de paie cu care se acoperă când iese pe balcon, să stăm de vorbă.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s