Firmele care pleacă

Guvernul central, condus de Mariano Rajoy, încearcă să-i determine pe independentiști să renunțe la DUI – Declarația Unilaterală de Independență. Tribunalul Constituțional a suspendat plenul parlamentului catalan de luni, 9 octombrie, în care se preconiza că se va proclama independența viitorului stat catalan. Se studiază chiar în aceste momente preluarea prerogativelor Mossos d’Esquadra (poliția autonomică din Catalunia) de către Ministerul de Interne de la Madrid.

Un val important de firme își anunță intenția de a părăsi Catalunia, prin transferul sediilor sociale și fiscale în alte provincii care aparțin statului spaniol, rămânând astfel sub protecția legilor europene în cazul separării. Banco Sabadell și-a transferat deja sediul în Alicante. Caixa Bank va anunța aceeași mișcare în următoarele ore, mutându-se în Palma de Mallorca. Multe alte firme importante – Bayer, Lidl, Nestle, Nissan, SEAT (grup VW), Catalana Occidente, BASF, Gas Natural, Abertis, Siemens, Freixenet – au aceeași intenție în următoarele ore sau zile. Sectorul hotelier anunță pierderi semnificative, doar în Barcelona se vehiculează suma de 35 de milioane de euro pe luna octombrie în cazări. Două vase de croazieră au renunțat să vină în portul Barcelona și au ales Valencia. American Airlines și Air Canada sfătuiesc călătorii să nu aleagă ca destinație Catalunia în următoarea perioadă.

Reprezentanți ai diferitelor patronate avertizeazã posibilitatea unui boicot al produselor și firmelor catalane pe piața spaniolă. O cifră încă neconfirmată de 3000 de milioane de euro, reprezentând fonduri transferate în bănci din exteriorul Cataluniei, este prezentă în presa spaniolă. Teama unui coralito pe model argentinian se face simțită în rândul populației.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s