Criza constituțională spaniolă

Așa cum am promis, deși nu este un subiect care să suscite un interes masiv în primă instanță pentru românii din țară, revin cu o serie substanțială de întrebări și opinii prezente în opinia publică din Peninsula Iberică. Sunt expresii ale realității imediate pe care mă străduiesc să o reflectez aici, pentru a ajuta la construirea unei imagini cât mai exacte a ceea ce se întâmplă în aceste zile:

Duminică, 8 octombrie, au ieșit pe străzile Barcelonei sute de mii de oameni care nu sunt de acord cu independența Cataluniei. 350 de mii (sursă Guardia Urbana). Peste 1 milion (sursă Sociedad Civil Catalana, organizatorul evenimentului). Se solicită alegeri imediate pentru parlamentul catalan. S-a defilat sub trei steaguri: spaniol, catalan și european. Într-un interviu din seara de duminică, Carles Puigdemont a reiterat intenția de a proclama marți, la ora 18, independența unilaterală a Cataluniei, urmând să intre în vigoare Legea Tranziției pe o durată cuprinsă între 6 luni și un an, timp în care se vor aduce modificările legislative necesare pentru formarea unui stat independent. Tot duminică Mariano Rajoy a anunțat că DUI nu va avea loc și că se vor lua toate măsurile necesare împiedicării acesteia.

În cazul proclamării DUI se ia în considerare aplicarea art. 116, art. 155 din Constituția Spaniei și/sau Legea Siguranței Naționale. Se poate acționa în vederea preluării administrative, economice, politice a Cataluniei și suspendarea autonomiei regiunii, până la declararea stării de urgență și eliminarea temporară a unor drepturi civile pe teritoriul Cataluniei.

Sunt din ce în ce mai des voci în spațiul public care amintesc de pericolul populist-naționalist, de frontiere, vize, ieșirea iminentă a unei Catalunii independente din UE și Schengen, imposibilitatea folosirii euro și revenirea la peseta sau introducerea unei noi monede naționale, nerecunoscută de Banca Centrală Europeană, deci foarte greu de operat cu ea pe piața valutară. Un număr important de firme au anunțat intenția de a părăsi Catalunia, pe moment mutându-și doar sediile fiscale pe teritoriu spaniol, dar luând în calcul într-un viitor apropiat și închiderea unor puncte de lucru. Turismul, comenzile către firmele catalane, activitatea băncilor, sunt domenii afectate de situația nesigură care se respiră în aceste zile aici. În localitățile limitrofe Cataluniei, cozile la bănci sunt mari, persoane fizice și firme mici deschizându-și conturi curente pentru a-și asigura continuitatea funcționării în spațiul bancar european.

Câte firme și bănci importante vor mai pleca din Catalunia în săptămânile viitoare? Este doar începutul unei avalanșe care nu va mai putea fi oprită? E doar un val de neîncredere temporar, așa cum afirmă guvernul catalan condus de Carles Puigdemont? Cum se va menține Catalunia în picioare fără partenerii economici internaționali de până acum și fără susținerea pieței de desfacere spaniole, ținând cont de faptul că exportul regiunii catalane este de 50%-50% în aceste direcții? Cine va continua să cumpere din Catalunia? Cine va recunoaște independența viitorului stat? Până acum nimeni nu a explicat aceste lucruri.

Guvernul catalan face apel acum la mediere internațională. UE a anunțat că nu intervine, fiind o problemă internă a Spaniei. Vaticanul a declinat ipoteza. S-au oferit diferite firme de avocatură, sindicate, FC Barcelona chiar și-a arătat sprijinul. SUA susțin Spania. FMI nu privește cu ochi buni încercarea separatistă a partidelor independentiste. Guvernul central poate accepta un dialog doar dacă se retrage imediat intenția de proclamare a independenței și se revine la un cadru legal.

Ciudadanos, partid condus de Albert Rivera, segmente din Partidul Popular în frunte cu Jose Maria Aznar, politicieni socialiști din „vechea gardă” printre care Felipe Gonzalez, Jose Bono, Alfonso Guerra, au reproșat în nenumărate rânduri lipsa de fermitate a guvernului Rajoy în relația cu formațiunile separatiste catalane, afirmând că art. 155 ar fi trebuit aplicat încă de acum câteva luni pentru a preveni situația gravă în care se află Spania în acest moment. Nume importante din lumea artistică și literară, muzicieni, scriitori, filosofi, actori, s-au poziționat împotriva fenomenului separatist: Miguel Rios, Isabel Coixet, Rosa Maria Sarda, Javier Cercas, Javier Marias, Juan Jose Millas, Antonio Banderas, Fernando Colomo, Marisa Paredes, Juan Marse, Javier Mariscal, Rosa Montero, Jose Luis Guerin, Jordi Grau, Joan Manuel Serrat – aproape o mie de nume celebre au considerat referendumul din 1 octombrie o capcană pentru democrație.

Cum se face că doar zonele bogate, puternice economic, vor să se separe de statele-mamă? Au uitat de fondurile europene pompate în acest sens, de infrastructura creată în ultimii zeci de ani? Au uitat că dezvoltarea economică de care se bucură acum este datorată și celor care au venit din afară să muncească în Catalunia, în cazul de față? Sau acționăm pe principiul „Săracilor, muriți! Am carul plin, pa!”? Se uită repede de facilitățile de care avem parte ca membri UE, de libertatea de mișcare, de faptul că putem munci în locuri în care nu visam acum 20-30 de ani, se uită că familii întregi își pot schimba destinele cu puțin curaj, noroc și multă muncă. Foarte mulți privesc secesionismul secolului XXI al zonelor europene bogate ca pe cea mai mare dovadă de egoism și ipocrizie a momentului istoric prin care trecem.

Se prefigurează un haos economic într-o Catalunie independentă. De ce? Pentru că nu există explicații clare. Cine va plăti pensiile? Din ce fonduri dacă nivelul PIB-ului va scădea dramatic? Care vor fi partenerii economici în următorii 10-20 de ani? Nimeni nu suflă un cuvânt despre asta. Pe ce relații diplomatice se bazează viitorul stat catalan? Nimic, iarăși. Muțenie pe toată linia. Separatiștii vorbesc doar de sentimente și de o bunăstare ipotetică, frizând deseori utopia. Din 7.5 milioane de locuitori ai Cataluniei au drept de vot 5,3 milioane. La „referendumul” din 1 octombrie s-au prezentat 2 milioane. 90% (așa spune numărătoarea neoficială a guvernului catalan) au votat pentru independență.

Pe 12 octombrie este „Dia de la Hispanidad”. Își imaginează cineva că guvernul central de la Madrid va mai accepta încă o eroare vis-a-vis de mișcările separatiste catalane? Crede cineva că își permite Rajoy să intre în istorie ca președintele de guvern în mandatul căruia Spania s-a rupt în două? Cineva este prea naiv dacă își imaginează acest lucru.

Catalanii trebuie ascultați, nu pot fi umiliți. Este obligatoriu să se ajungă la o înțelegere. Forma finală care se află pe buzele tuturor este urna de vot, indiferent dacă vorbim de un referendum sau de alegeri autonomice în Catalunia. Revenirea la lege, la Constituție. Altfel nu se poate. Varianta care cuprinde violența nu mai poate fi luată în calcul. Rajoy a pierdut bătălia de imagine. Dar nu mai este dispus la încă o înfrângere.

Cine ar trebui să voteze în chestiunea catalană? Doar catalanii? Sau toți cei afectați de o posibilă secesiune: spaniolii, catalanii, europenii? Întrebări, îndoieli, teme de discuție. Este prima dată când au ieșit în stradă sute de mii de oameni pro-Spania, pro-UE, anti-secesiune. Semnal ferm că spaniolii au înțeles că problema catalană nu mai este un moft. Importante trupe de Policia Nacional și Guardia Civil sunt staționate în Catalunia și în imediata apropiere pe timp nelimitat. Nu a fost adusă armata, nu se plimbă tancuri și blindate pe bulevarde, așa cum mai există voci total dezinformate prin online. Catalanilor li se reproșează că nu au ieșit cu milioanele în stradă când corupția propriilor politicieni a dat pe-afară, când au ieșit la iveală sute de milioane de euro ascunse prin Andorra, Elveția, Luxemburg și alte oaze fiscale din întreaga lume. Poliției autonomice (Mossos d’Esquadra) i se aduce aminte violența extremă de care a dat dovadă în confruntările cu sindicatele din sănătate, ieșite în stradă acum câțiva ani când Generalitat de Catalunia a tăiat fonduri și a închis spitale întregi. Așa este, cu toții uităm. Prea repede.

Clasa politică este ineptă și aici. Nu doar în România. A fost mult prea pasivă în ultimii ani, s-au construit jocuri de interese, complicități, „famiglii” care nu mai pot fi smulse acum cu ușurință din huzurul în care trăiesc. Pupăturile centru-Catalunia au fost vizibile ani de-a rândul. S-au oferit multe privilegii fără a se cere nimic la schimb. Acum, copilul răsfățat și-a luat-o în cap. Asta e părerea anti-catalaniștilor. Independentiștii vor afirma până la moarte că Madridul îi fură și că sunt persecutați. Se aberează enorm vehiculându-se acum noțiunea de „lovitură de stat”. Nici vorbă de așa ceva. Este o gravă criză constituțională, așa cum aminteam chiar în titlu.

Pare că nimeni nu vrea să țină cont de complexitatea situației și de cât de adânc e hăul în care suntem pe cale să ne aruncăm. De la centru nu s-a acționat până acum și din cauza etichetei „franchiste” care i s-a pus deseori echipei lui Rajoy. Scuze? Poate. Separatiștii nu realizează momentul geo-politic prin care se trece și iminența unui bulgăre de zăpadă naționalist care va rupe libertăți și va construi din nou frontiere, ziduri, noi varșovii și vișegraduri etc. Greul îl vor duce cei care vor continua să trăiască în Catalunia. S-au format adevărate crevașe în mentalități, se nasc priviri pline de ură și resentimente. Copiii se scuipă între ei la școală și-și anatemizează părinții. În școli se face politică și se îndoctrinează ideologic. Unii spanioli îi urăsc pe catalani. Unii catalani îi urăsc pe spanioli. E un punct fierbinte. Urmează ziua de marți.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s